Pe lângă fondurile proprii, Primăria Săpata se va baza în acest an și pe sprijinul financiar alocat de Consiliul Județean pentru realizarea obiectivelor propuse. La începutul anului, administrația județului a alocat autorităților din Săpata fonduri în valoare de 400.000 de lei, pentru asfaltarea străzii Parfumului, respectiv 100.000 de lei pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Lipia.
Strada Parfumului are o lungime de aproximativ 500 metri, pornește de la Primăria Săpata și merge până la albia râului Cotmeana. ”După ce vom vota bugetul, vom parcurge toate etapele implementării proiectului. Vom contribui cu fonduri și din bugetul propriu pentru realizarea lucrării. Dacă totul merge bine și licitația se derulează fără probleme, cred că în primăvară ne putem apuca de modernizarea drumului”, spune primarul Laurențiu Micu. În ceea ce privește cea de-a doua investiție - extinderea rețelei de alimentare cu apă, este nevoie de lucrări de proiectare și execuție. La suma alocată de CJ se vor adăuga, de asemenea, fonduri din bugetul Primăriei. Un număr de cinci gospodării vor fi racordate la rețeaua de alimentare cu apă în urma acestor lucrări. Gospodăriile se află peste râul Cotmeana.
În altă ordine de idei, la nivelul Primăriei Săpata continuă munca susținută pentru cadastrarea localității. Se lucrează pentru realizarea planurilor parcelare incluse în cea de-a VII-a etapă a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară finanțat prin ANCPI. În această etapă, peste 1.000 de imobile din localitate beneficiază de lucrări de înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Cetățenii vor primi actele proprietăților în mod gratuit. Conform conducerii Primăriei Săpata, la finalul acestor lucrări, 35% din suprafața comunei va fi cadastrată.
Loc de joacă
Motive de bucurie în rândul copiilor din comuna Săpata! Locul de joacă din incinta Școlii Găinușa a fost finalizat și dat în folosință, spre entuziasmul celor mici. Parcul de joacă face parte din proiectul de reabilitare și modernizare a Școlii Primare Găinușa, derulat anul trecut de autoritățile locale cu fonduri proprii. Echipamentele de joacă pot fi folosite de toți copii din comună.
Un gând bun, sincere felicitări și urări de bine tuturor femeilor. La mulți ani, de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Săpata
Primar, Laurențiu Micu