Tipărire

deschidere via valahiaDuminică, 23 ianuarie 2022, în comuna Corbi a avut loc lansarea proiectului turistic „Via Valahia”, proiect ce presupune amenajarea unui traseu de drumeție prin localități românești. Corbii de Piatra - Nucșoara - Gruiu - Brădetu (Vâlsan) - Corbeni - Arefu, este  porțiunea de traseu care va fi amenajată în întregime pe parcursul anului 2022, având o lungime de 5,5 km.

Din comuna argeșeană Corbeni, traseul de drumeție va merge spre Arefu, îndreptându-se apoi spre Sălătrucu și, după ce urcă pe Muntele Poiana Spânului, coboară în Țara Loviștei, ajungând până la Olt, la Racovița-Perișani. Din această rută se va desprinde un traseu spre Curtea de Argeș. În a doua etapă, traseul „Via Valahia” va porni din comuna Corbi spre Slănic, Bughea, Albeștii de Muscel, pentru a ajunge la Câmpulung Muscel. De aici, în a treia etapă, „Via Valahia” se va îndrepta spre Nămăiești și Mateiaș, pentru ca mai apoi să coboare pe Valea Dâmboviței la Cetățeni, pentru a ajunge în final la Târgoviște.
”Toate localitățile unite de traseul „Via Valahia” spun istorii ale acestui popor : Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște - primele capitale ale Țării Românești, Corbi - neamul Corvineștilor, Nucșoara - rezistența anticomunistă din munți, Brădet - replica mănăstirii Cozia și aspretele, Corbeni - sat unicat prin arhitectura sa, refăcut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Arefu, cu Cetatea Poienari și poate un posibil loc al bătăliei de la Posada, Sălătrucu - Poiana Spânului - luptele din Primul Război Mondial, Perișani - Racovița - o posibilă locație a Bătăliei de la Posada, castre române și cruci malteze, Nămăiești și Cetățeni (Cetățuia) - biserici rupestre, alături de mănăstirea rupestră de la Corbi”, precizează reprezentanții Asociației Montane Vidraru.
Scopul este redescoperirea frumuseților peisajelor, a obiectivelor turistice, a tradițiilor și valorilor istoriei noastre, repere gastronomice și culturale. Conferința de lansare a fost urmată de o plimbare prin comună, pentru prezentarea câtorva din minunățiile pe care turiștii le pot întâlni pe traseu.
via valahia 1”Sunt sigură că noi nu am fost aleși ca punct de plecare al acestui proiect în zadar. Comuna Corbi înseamnă, pe lângă frumusețea naturală a locului, multă istorie - Mănăstirea Corbii de Piatră, Căsuța Albastră - locuri ce ne-au diferențiat față de alte localități din Argeș. Energia noastră pozitivă, a locuitorilor, a întregi comunități, este un alt aspect pe care toți cei care au venit aici l-au remarcat. ”, a spus primărița Anca Baciu .
În afară de marcare cu borne a traseelor. Cu logoul proiectului un ”V Albastru”, „Via Valahia” va fi promovată printr-un site, www.viavalahia.ro, ce va conține atât informații despre traseul de drumeție, inclusiv hărți, plus numeroase date și detalii despre obiectivele istorice și tradițiile locurilor. ”Legat de comuna Corbi, vor fi oferite detalii despre Focul lui Sumedru, răvășitul oilor, Stonebird - cel mai mare festival rock din mediul rural din România, Rapsodia Păstorească, cât și despre meșterii populari și furnizorii de produse locale din zonă. Din Via Valahia comunitățile locale pot dezvolta alte trasee turistice, pentru a pune în valoare alte elemente de patrimoniu aflate în localitățile respective”, a punctat Anca Baciu.
Dincolo de  fascinația de a cunoaște și a explora natura, „Via Valahia” este o călătorie în timp, în esența neamului românesc. „Via Valahia” înseamnă bucuria de a fi împreună cu familia și prietenii în mijlocul naturii, bucuria de a descoperi satele Valahiei, comunități și oameni gospodari care păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești. Descoperă România la pas prin habitate uimitoare care te vor purta spre experiențe desăvârșite!