mosoaia primarieCel mai important obiectiv pentru anul acesta pentru conducerea administrației din Moșoaia este modernizarea infrastructurii rutiere. 2021 a fost încheiat prin deschiderea licitației pentru asfaltarea a trei drumuri - Prunilor, Bisericii, Coastă, procedură care este acum în curs de derulare, ofertele firmelor fiind în faza de evaluare. ”Vom începe anul cu asfaltarea acestor tronsoane, cu fonduri proprii. Reușim să ducem la bun sfârșit investiția apelând la un împrumut de la Trezoreria Statului. Mai avem două proiecte de drumuri depuse pe Programul „Anghel Saligny”, tronsoane pentru care  sperăm să obținem finanțare și, dacă reușim, ne putem declara mulțumiți la acest capitol”, declară viceprimarul localității, Adrian Frântură.

Dezvoltarea comunei va cuprinde și modernizarea altor domenii ale infrastructurii, dar și investiții în educație și servicii. ”Ne-am propus anul acesta să continuăm extinderile rețelei de gaze naturale. Vom avea în vedere în special străzi din satele Bătrâni și Lăzărești, unde aproape trei sferturi dintre gospodării nu beneficiază de această utilitate, dar și alte străduțe din alte zone ale localității.”, spune primarul Ion Necula.
”Tot de la buget, vom direcționa fonduri pentru demolarea Școlii Smeura și finalizarea proiectului tehnic pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit, co-finanțarea proiectului vizând modernizarea iluminatului public, derulat cu fonduri prin Agenția de Mediu, co-finanțarea pentru parcul de la Hințești, suplimentarea cu încă 35 de camere de luat vederi a sistemului de supraveghere a localității. În momentul de față avem doar 15 camere, insuficiente pentru cât de mare este comuna. Vom monta aceste camere noi în punctele strategice, mai ales în zonele unde se aruncă gunoiul. Vom încerca, de asemenea, să finalizăm cadastrarea mai multor drumuri din localitate, pentru a le avea pregătite în vederea asfaltării.”, a mai anunțat viceprimarul Adrian Frântură.