Cu un buget similar cu cel de anul trecut, primarul comunei Vulturești, Liviu Poșircă, este optimist în ceea ce privește posibilitățile de acțiune în 2022. Speranțele de mai bine ale edilului șef sunt întărite și de granturile ce se deschid pentru investiții de anvergură.”Gazele naturale reprezintă marea doleanță a cetățenilor din localitatea noastră și de pe întreaga Vale a Argeșelului. După cum toată lumea știe, încă de la începutul anului trecut s-a tot zvonit că apare o linie specială de finanțare pentru gaze naturale, dar nu s-a concretizat. Am înțeles că acum, din februarie, vom putea depune în sfârșit documentațiile. Ne-am asociat cu încă 7 localități, pentru a avea șanse sporite în obținerea fondurilor, și am făcut toate demersurile, inclusiv pe cel de obținere al avizului de principiu de la Transgaz.”, declară primarul din Vulturești.
Pe de altă parte, din fonduri proprii, pentru dezvoltare, există clar trasate direcțiile de acțiune. ”Alocăm bani pentru construirea grădiniței din Mâzgana, pentru asfaltarea drumului de la Huluba - cei 2, 5 km de pe teritoriul localității noastre, și pentru modernizarea bazei sportive existente.”, spune șeful executivului.
Conducerea administrației locale așteaptă răspunsurile și pentru proiectele depuse la Compania Națională de Investiții și pe Programul „Anghel Saligny”. ”Avem patru proiecte importante care așteaptă finanțarea. Pe CNI avem construirea unei primării noi și construirea unei săli de sport. Dacă vom reuși să avem un nou sediu administrativ, clădirea în care funcționăm acum va avea o altă destinație. Mă gândesc foarte serios la ideea înființării unei creșe. Știu că localnicii își doresc foarte mult această investiție și că aș veni în întâmpinarea nevoilor întregii comunități, însă marea problemă cu oferirea unui astfel de serviciu e legată posibilitatea asigurării finanțării. Nu este deloc simplu să întreținem pe viitor o creșă, cu tot ce presupune - salarii, utilități etc. Ne gândim și vom găsi cea mai bună soluție. ” a mai declarat primarul Liviu Poșircă.
Pe Programul „Anghel Saligny” Primăria Vulturești are depuse două proiecte: asfaltarea a 2,5 km de drumuri (unde există apă și canalizare) și racordarea la sistemul de canalizare a gospodăriilor care nu beneficiază încă de această utilitate.
