Din păcate, rectificarea bugetară multașteptată a venit cu vești mai puțin bune pentru comuna Bughea de Jos. În loc să se completeze veniturile, bugetul localității a fost diminuat cu 64 mii lei. ”Din cauza faptului că am avut excedent bugetar, rectificarea a fost negativă. Cu toate acestea, pot spune că anul se încheie într-o notă optimistă. Am reușit să ducem aproape de finalizare multe dintre obiective, cum ar fi podul de la Stoeni, o investiție de anvergură pentru infrastructura localității, să amenajăm vestiarele la terenul de sport - prin fonduri europene, și să depunem foarte multe documentații în vederea atragerii de fonduri pe viitor. Sperăm, așadar, că 2022 va fi un an în care se vor concretiza măcar o parte din aceste proiecte. Avem foarte multe solicitări de finanțate depuse pe Programul Anghel Saligny și sunt optimist că o parte vor fi acceptate. Ne dorim foarte mult modernizarea drumurilor din comună și, în cazul în care nu vom primi bani pentru acest domeniu, vom încerca să demarăm proiectul cu fonduri proprii.”, a declarat Ion Tănăsescu, primarul localității.
Fără o cheltuială în plus, comuna va fi decorată de sărbătoare. ”Montăm iluminatul festiv, în centrul localității și pe axul central. Vom folosi decorațiuni pe care le-am avut și anul trecut, pentru a nu aduce prejudiciu bugetului și așa limitat, dar pentru ca spiritul sărbătorilor să pătrundă în inimile tuturor. Încercăm să găsim și sponsori pentru cadouri pentru elevii noștri, dar deocamdată nu s-a concretizat niciun demers în acest sens. Măcar am reușit achiziționarea unui utilaj performant, ceea ce ne dă o mai mare siguranță că vom putea face cu eficiență față ninsorilor ce vor veni, astfel încât să avem drumurile curățate în timp util și pentru ca nimeni să nu aibă probleme pe perioada sezonului rece.
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă vă dorim pace în suflet, bucurie fără margini, sănătate cât cuprinde, credința în bine.
Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Bughea de Jos
Primar, Ion Tănăsescu
