leresti 21 Decembrie 2021 a fost o zi cu adevărat Națională în comuna Lerești. Fiindcă aici autoritățile locale își cinstesc cum se cuvine înaintașii, de la primele ore ale dimineții, conducerea Primăriei alături de consilieri locali și reprezentanți ai Cultului Eroilor, au depus coroane de flori  la toate monumentele din localitate. Punctul culminant al manifestărilor l-a reprezentat sfințirea unui monument nou, ridicat special pentru această ocazie, în satul Pojorâta.

La inițiativa primarului comunei Lerești, Marian Toader, cu suportul filialei Cultului Eroilor din Lerești, prin aprobarea Consiliul Local, în satul Pojorâta a fost construit un monument dedicat eroilor de etnie romă de pe aceste meleaguri, care și-au făcut cu bravură datoria pe câmpul de onoare în cel de-al Doilea Război Mondial și au căzut pe fronturile de luptă din Est și din Vest. La ceremonialul religios și militar a participat întreaga comunitate, precum și oficialități ale județului.
După o paradă spectaculoasă, cu cai și steaguri, a avut loc discursul emoționant al primarului Marian Toader: ”Dragi cetățeni, 1 Decembrie este Ziua Națională a României, zi în care noi sărbătorim unitatea. Să fim aproape unul de altul, să lăsăm deoparte tot ceea ce dezbină. Este ziua în care putem dovedi că ne prețuim istoria și suntem mândri de ea, împărtășind aceleași valori naționale și aceeași credință: binele țării noastre. Nu numai astăzi, ci și în fiecare zi trebuie să ne aducem aminte de toți înaintașii noștri; să le cinstim memoria, să le mulțumim pentru tot ceea ce au înfăptuit. De aceea, noi astăzi, aici, în satul Pojorâta, sfințim acest monument în cinstea eroilor noștri de etnie rromă. Cu siguranță, de acolo din ceruri de unde ne privesc, soldați noștri ar fi bucuroși că jertfa lor supremă nu a fost uitată. Astăzi, de 1 Decembrie, să privim cu credință spre viitor, să fim mai buni, să dovedim în fiecare zi, prin faptele noastre, iubire de neam și țară.”
După slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți a urmat acordarea de diplome din partea reprezentanților Cultului Eroilor și un mic program artistic susținut de copii. Ce mai însemnată diplomă a fost pentru primarul Marian Toader, pentru evenimentele pe care le organizează, pentru cum îngrijește monumentele eroilor, pentru faptul că nu lasă nicio sărbătoare să treacă fără a le cinsti memoria.
Ansamblul memorial din marmură albă are forma unei troițe, iar pe crucea principală încadrată de doi stâlpi sunt scrise numele a trei eroi de etnie romă din satul Pojorâta: „Soldat Coşcodaru Gh. Alexandrina Ion - mort în martie 1944, în timpul retragerii din Moldova, soldat Coşcodaru E. Gheorghe - mort în ianuarie 1945, zona Pascohoza Ungaria, soldat Coșcodaru Z. Alexandru - mort în aprilie 1945, în spitalul Z.I. nr. 29.”
Pe postament este inscripționat un citat celebru al omului de stat Nicolae Iorga: „Neamul rămâne etern prin cultul eroilor”, iar sub acoperișul stilizat sunt scrise cuvintele: „Glorie eternă eroilor neamului românesc”. Monumentul este împodobit cu basoreliefuri reprezentând simboluri ale Armatei Române, precum caschete de soldat, săbii încrucișate, flori și ramuri.

Lumina sfântă a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos să vă aducă în inimi pace și bucurie. Crăciun Fericit și un An Nou mai bun!
Primăria și Consiliul Local Lerești
Primar, Marian Toader