Tipărire

stolnici vestiareLucrările la clădirea vestiarelor de lângă terenul de sport din Stolnici se apropie de finalizare. ”Cred că într-o săptămână totul va fi gata. Vestiarele sunt amenajate, grupurile sanitare au fost legate la apă și canalizare, mai sunt de făcut doar mici retușuri. Am tuns și gazonul terenului de sport, s-a făcut curățenie, totul este pregătit. Sportivii din comuna Stolnici vor avea parte de cele mai bune condiții”, declară viceprimarul Radu Safta.
Condiții pe măsura rezultatelor obținute, pentru că echipa de fotbal din localitate, ACS Energia Stolnici, este campioana ediției 2019-2020 a Ligii a V-a Sud. Echipa a promovat în Liga a IV-a, competiție unde și anul acesta înregistrează rezultate bune.

Veste bună pentru localitățile din sudul județului în ceea ce privește modernizarea infrastructurii de circulație. Un nou drum județean va fi modernizat: DJ 679: Păduroiu (DN 67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – limita cu judeţul Olt, cu o lungime de 47,67 km. Conform Consiliului Județean, acesta este primul proiect de infrastructură rutieră de interes județean finanțat prin POR 2021-2027. Banii alocați sunt destinați documentației tehnice. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3,25 milioane lei, din care 3,18 milioane lei este valoarea nerambursabilă. ”Pe raza comunei Stolnici ar urma să fie modernizați 8 km de drum județean. Proiectul prevede și realizarea unor șanțuri dalate, dar și a canalelor pentru scurgerea apelor pluviale de-a lungul drumului. Acestea din urmă sunt lucrări extrem de importante, ne vor ajuta într-o mare măsură să prevenim inundațiile. Este un proiect de care va beneficia întreg sudul județului”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu.

Campanie de sterilizare a animalelor
Aulim Smeura în colaborare cu Primăria Stolnici organizează o nouă campanie de sterilizare/castrare gratuită a animalelor de companie. Persoanele care doresc să-și sterilizeze animalele sunt așteptate vineri, 3 septembrie 2021, la acțiunea gratuită organizată în comuna Stolnici. Cei interesați sunt rugați să se înscrie la sediul Primăriei Stolnici. Organizatorii recomandă ca animalele să nu fie hrănite în ziua sterilizării, să aibă vârsta minimă de 7 luni, să nu aibă lactație, iar proprietarul să aibă asupra sa cartea de identitate pentru declarația de anestezie.