Tipărire

hartiesti primar 1În data de 6 iunie, la ora 9.30, cetățenii comunei Hârtiești sunt așteptați la Căminul Cultural pentru o întâlnire cu doi specialiști în atragerea fondurilor europene. Primarul localității  Cosmin Ștefan, inițiatorul acestei acțiuni, va fi prezent și pentru discuții  cu cetățenii, pe diverse teme. „Întâlnirea are ca scop principal diseminarea informațiilor privind posibilitatea accesării fondurilor europene de către cetățeni, pentru inițiative private în domeniul agricol și non-agricol. Cei doi specialiști pe care îi vom aduce să le explice oamenilor care sunt pașii pentru atragerea banilor pe diverse granturi le stau la dispoziție, gratuit, pentru sprijin în depunerea dosarului, ulterior fiecare optând pentru consultanță, activitatea care este eligibilă dacă proiectul intră la finanțare. Vreau ca cetățenii din localitatea noastră să aibă posibilitatea să-și construiască mici afaceri în orice domeniu. Foarte mulți au idei și spirit antreprenorial sau sunt specialiști în agricultură, și este păcat să nu le venim în întâmpinare. Un al doilea motiv pentru care doresc să organizeze această întâlnire, care va avea un caracter periodic, este că vreau să cunosc problemele cu care se confruntă, doleanțele lor, în mod direct; și mai ales vreau să știu părerea lor sinceră despre ceea ce am făcut bine sau mai puțin bine. Și eu sunt supus greșelilor, căci numai cine nu muncește nu greșește. Vreau să avem un dialog constructiv, care să ne dea posibilitatea să acționăm în interesul cetățeanului”, declară primarul comunei Hârtiești.

În localitatea se va asfalta cu fonduri europene, printr-un proiect ce a obținut finanțare prin Grupul de Acțiune Locală, drumul ”La Noana”. Lucrările vor începe cât de curând. Concomitent, a fost depusă documentația pentru amenajarea unei baze sportive prin CNI. ”Dorim să amenajăm o bază sportivă exact unde este terenul de fotbal. Până când proiectul se va concretiza, vom amenaja niște vestiare provizorii, așa cum am promis, pentru ca activitatea echipei de fotbal să nu fie afectată”, a mai spus edilul șef din Hârtiești.