Tipărire

primar bughea de sus 1Obiectivul - „Reabilitarea și modernizarea școlii din Bughea de Sus” proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, va fi în cel mai scurt timp scos la licitație de către administrația comunei Bughea de Sus. ”Pentru a scurta timpul - etapele necesare de traversat într-o licitație, vom avea proiectarea și execuția concomitent. Sperăm ca procesul să de desfășoare fără sincope, să primim oferte bune, să nu existe contestații astfel încât lucrările să înceapă cât mai curând”, declară primarul Nicolae Tarbă.

Speranțe sunt și în ceea ce privește obținerea finanțării pentru reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural, prin Compania Națională de Investiții. ”Am înțeles că nu se vor mai finanța modernizări de drumuri prin CNI, banii fiind direcționați exclusiv către așezăminte de cultură, școli, săli de sport. Avem speranțe să obținem finanțare pentru căminul nostru cultural, clădire care necesită ample lucrări, de la consolidări la modernizări”, spune edilul șef.
Alimentarea comunei cu gaze este, de asemenea, un proiect pentru care șeful executivului are toate motivele să spere că va obține finanțare. ”Noi avem totul pregătit – studiu de fezabilitate, avize, trebuie doar să se deschidă liniile de finanțare. Am înțeles că după luna mai acest lucru se va întâmpla”, spune primarul din Bughea de Sus.
Între timp, administrația locală se ocupă de curățenia în localitate. ”Intervenim de minim două ori pe lună, pentru a strânge gunoiul de pe albiile râurilor cu utilajele  proprii și cetățenii de la „416”, precum și cu cei 6 angajați ai serviciului de gospodărire comunală. Nu excludem ideea de a achiziționa camere de vederi mobile pentru a limita acest aspect - aruncarea gunoiului în locuri nepermise”, a mai afirmat edilul șef.

Fie ca Sărbătoarea Învierii Domnului să vă lumineze sufletele și casa, aducându-vă pace, bună înțelegere și speranță. Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Bughea de Sus
Primar, Nicolae Tarbă