Tipărire

vedea primar 2Până la adoptarea bugetului, lucrările de investiții în localitatea Vedea rămân în așteptare. Conform declarațiilor primarului Niculae Dochinoiu, modernizarea drumurilor rămâne cel mai important obiectiv pentru comunitate. Nu este vorba doar de drumurile comunale și locale, ci și de cele județene. ”Comuna noastră este traversată de două drumuri județene, DJ 703B și DJ 731C. Pe DJ 703B ar trebui turnat încă un strat de asfalt, pe o lungime de 2 km, din centrul localității noastre către comuna Uda. În schimb, din DJ 731 C, drum foarte important, care face legătura cu localitatea Cocu, ieșind la Morărești, au rămas 3 km neasfaltați, tronson care creează mari probleme cetățenilor. Am purtat, ca în fiecare an, discuții cu reprezentanții Consiliului Județean, pentru a avea în vedere modernizarea măcar unuia din aceste două drumuri, cât de curând posibil”, a declarat edilul șef din Vedea.

Dintre documentațiile trimise pentru obținerea finanțării, proiectele de asfaltare pentru două drumuri sunt pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții. ”Avem DC 171 și DC Fata, ultimul menționat fiind deja început, cu fonduri proprii. În total drumul are 7 km iar noi am modernizat prin asfaltare, amenajând și șanțuri dalate, în jur de 1,2 km. Rămâne de văzut dacă vom primi bani de la Guvern sau dacă vom reuși, în funcție de buget, să mai continuăm investiția anul acesta”, a mai spus șeful executivului.
Încasările la taxe și impozite în localitate merg foarte bine, depășindu-se deja pragul de 50%, deși suntem doar la sfârșitul lunii martie. ”Comparativ cu anul trecut, stăm mult mai bine. În scurt timp vom implementa  și serviciul de plată online - ”ghișeul.ro”, care sper să vină în întâmpinarea nevoilor multor cetățeni. Cei tineri, dar nu numai, vor opta cu siguranță pentru plata online, pentru a scuti timp și efortul de a veni până la Primărie”, a menționat primarul Niculae Dochinoiu.