Tipărire

acor bunPe 25 martie Asociația Comunelor din România – Filiala Argeș și-a ales pentru încă 4 ani organele de conducere. În funcția de președinte a fost reales primarul din Albota, Ion Dumitru, acesta fiind, de altfel, singurul candidat pentru această funcție. Alți 12 primari alcătuiesc Comitetul Director, urmând ca alți 3 edili să li se alăture, în proxima ședință ACoR Argeș.

Președintele Ion Dumitru va fi secondat la conducerea filialei de către prim-vicepreședintele Vasile Leau, primarul din Boteni. Cei 5 primari vicepreședinți sunt Gheorghe Stancu (Bascov), Bebe Ivan (Băbana), Nicolae Liviu Dascălu (Mărăcineni), Marian Toader (Lerești) și Nicolae Rachieru (Budeasa). Secretar a fost ales primarul din Suseni, Doru Radu, în timp ce primarii Nicolae Pană (Coșești), Anca Alina Baciu (Corbi), Ion Gârleanu (Bogați) și Gheorghe Savu (Țițești), au calitatea de membrii ai Comitetului Director.
„Adunarea Generală a aprobat 15 membri în Consiliul Director. 12 primari și-au depus candidaturile în termenul stabilit prin statutul ACoR. Alți trei primari, Gheorghe Voicu (Bârla), Iulian Miu (Ungheni) și Dănuț Stroe (Bradu), și-au candidatura după expirarea acestui termen, însă s-a luat hotărârea ca aceste candidaturi să fie validate în următoarea ședință a ACoR Argeș”, a precizat Ion Toader, reales în funcția de președinte executiv al Asociației.
„În primul rând vreau să mulțumesc colegilor din Asociație, care mi-au acordat încrederea pentru încă un mandat de 4 ani. Mulțumesc, de asemenea, colegilor din țară care au fost alături de mine și, nu în ultimul rând, senatorilor și deputaților prezenți. Filiala Argeș este printre primele 5 din România. Am contribuit la elaborarea Codului Administrativ, dar și a altor legi importante, și suntem mereu preocupați să găsim, în măsura în care se poate, soluții cu privire la problemele cu care se confruntă localitățile rurale din județ și nu numai. Pe viitor îmi doresc să fim mereu printre primii în cadrul ACoR România, să fim utili celor în slujba cărora lucrăm, respectiv administrațiile publice din mediul rural, și să reușim să ne impunem punctele de vedere în fața autorităților locale și centrale.”, a declarat Ion Dumitru, președintele ACoR Argeș.
La Adunarea Generală a ACoR Argeș au participat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, parlamentarii Simona Bucura Oprescu, Remus Mihalcea, Nicolae Pavelescu, Aurel Bălășoiu, Daniel Constantin, Cristina Stocheci, și Dănuț Bica, edili din alte județe și, nu în ultimul rând, Emil Drăghici, președintele ACoR România.