Tipărire

sapata primar 2019 1De la 1 martie demarează o nouă campanie de depunere a cererilor unice pentru subvențiile agricole și zootehnice. Fermierii interesați de obținerea subvențiilor pot solicita adeverințe la Primăria Săpata, urmând ca documentele să fie transmise online către centrele APIA. Solicitările pentru subvențiile în agricultură pot fi depuse până la data de 15 mai. De altfel, la nivel local, sectorul agricol pare să meargă din ce în ce mai bine.

”Au început să se dezvolte mai multe societăți agricole în comună în ultimii ani. Sunt tineri fermieri care au beneficiat de finanțări din fonduri europene pentru încurajarea activităților agricole, fermieri care acum au în lucru câteva zeci de hectare și care au pus pe picioare afaceri sustenabile. Este un lucru îmbucurător, de altfel un punct de sprijin și pentru bugetul local. Momentan sunt cam opt societăți agricole pe raza comunei”, afirmă primarul Laurențiu Micu.

Continuă lucrările de cadastru
Și anul acesta vor continua lucrările de realizare a cadastrului sistematic pentru terenurile din extravilanul localității. Autoritățile din Săpata intenționează să obțină noi fonduri prin ANCPI pentru continuarea procesului de cadastrare sistematică. Până în prezent, peste 2.000 de imobile din localitate (suprafețe extravilane și mixte) au fost cadastrate, proprietarii primind documentele de proprietate în mod gratuit.

Concurs pentru postul de secretar
Primăria Comunei Săpata va organiza în luna martie concurs pentru ocuparea postului de secretar general al comunei. Candidații trebuie să aibă obligatoriu studii juridice sau administrative. Mai multe informații privind condițiile de înscriere în concurs se pot obține la nr. de telefon 0248/617.084 sau la sediul Primăriei Săpata. 

Primăvara, anotimpul renașterii, al trezirii la viață, face din ziua de 8 Martie ziua cea mai plină de feminitate, zâmbete și căldura sufletească. La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Săpata
Primar, Laurențiu Micu