Tipărire

cetateniPentru a sărbători Ziua Dragostei la români, de „Dragobete” administrația comunei Cetățeni a ales o soluție inedită: a premiat toate cuplurile din localitate care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Familiile au primit din partea primarului Mugurel Minciună câte un buchet de flori, o diplomă, o sticlă de șampanie și un tort. ”Prin acordarea acestor diplome și mici daruri am dorit să le arătăm acestor familii respectul nostru pentru ele, pentru tradiție, pentru căsnicie, pentru valorile pe care le transmit generațiilor viitoare. Nu este ușor să fii alături de un om la bine și la rău o jumătate de secol. Exemplul lor trebuie urmat, pentru a avea o societate sănătoasă. Fie să va iubiți la fel de frumos în continuare și dragostea dumneavoastră să crească de-a lungul anilor. Aniversare plăcută celor 7 familii și nu numai!”, a urat primarul Mugurel Minciună.

La începutul acestei luni administrația comunei Cetățeni a demarat procesul de modernizare a infrastructurii de iluminat public. Modernizarea sistemului de iluminat presupune reducerea consumului de energie electrică si a emisiilor de CO2 prin montarea aparatelor de iluminat stradal cu LED. Acest program este finanțat prin Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1162/2020.

Sprijin în întocmirea și depunerea cererii unice de plată
Începând cu 15 martie 2021 fermierii din comuna Cetățeni sunt așteptați la primărie pentru solicitarea adeverinței și depunerea documentelor necesare cererii unice de plată. Toate documentele vor fi înaintate de Primărie centrelor locale APIA, iar funcționarii de acolo vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru semnarea cererii și a declarației atașate acesteia. Documente necesare: copie carte de identitate/buletin de identitate, extras de cont bancar, adeverința eliberată de medicul veterinar pentru crescătorii de animale, adeverința eliberată de primărie.  

8 Martie, un omagiu adus FEMEII – acest trandafir al lumii fără de care pământul ar fi un pustiu, iar viața n-ar avea farmec. O primăvară senină! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Cetățeni
Primar, Mugurel Minciună