Tipărire

suseni 1Administrația comunei Suseni derulează în această perioadă lucrări de suplimentare a sursei de apă în satul Cerșani. Puțul forat în această zonă va deservi practic întreaga comună, evitându-se astfel problemele cu apa înregistrate pe timpul verii, atunci când consumul în gospodării crește. Lucrările sunt realizate cu fonduri din bugetul local și vor fi finalizate până în vară.

În paralel continuă lucrările la Centrul Cultural Suseni, obiectiv pentru care autoritățile din Suseni au obținut finanțare prin CNI. ”Proiectul are termen de finalizare anul viitor. Centrul cultural din Suseni va oferi copiilor, tinerilor din localitate și nu numai, posibilitatea de a derula și participa la activități cultural-artistice într-un cadru modern și dotat conform standardelor în domeniu”, declară primarul Doru Radu.

Grădinița va fi gata în curând
Anul acesta va fi gata și noua grădiniță din centrul comunei. Aici vor învăța trei grupe de preșcolari, unitatea urmând să fie dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru procesul instructiv-educativ. Grădinița este realizată de administrația comunei Suseni cu fonduri europene. Continuarea procesului de modernizare a infrastructurii de circulație din comună și amenajarea unei baze sportive reprezintă alte două obiective stabilite în strategia de dezvoltare a comunei. Referitor la modernizarea drumurilor, autoritățile din Suseni au asfaltat la finalul anului trecut 8 km de drumuri comunale.

Fiecare răsărit de soare să vă aducă o dorință, iar fiecare apus, să v-o împlinească. 8 Martie fericit și un an plin de realizări, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Suseni
Primar, Doru Radu