cepariChiar dacă deocamdată nu a primit niciun răspuns la solicitarea de finanțare depusă la Ministerul Dezvoltării privind introducerea rețelei de alimentare cu gaze naturale în localitate, administrația din Cepari a inițiat o serie de demersuri premergătoare implementării unei astfel de investiții.
„Deocamdată autoritățile centrale, Guvernul în speță, nu a inițiat deocamdată niciun program prin care să poată fi finanțate astfel de obiective de investiții, a căror valoare depășește cu mult posibilitățile financiare ale unei comune cum este Cepariul. Dar, până se va stabili modalitatea de finanțare, vrem să fim cu un pas înainte în ceea ce privește implementarea unei astfel de investiții. Astfel, am realizat studiul de fezabilitate, iar în această perioadă am depus la instituțiile abilitate documentațiile pentru obținerea tuturor avizelor cerute de lege. Așadar, în privința gazelor, așteptăm să se deschidă sursa de finanțare. În paralel, am depus la Compania Națională de Investiții o solicitare de finanțare privind asfaltarea a 10 km de drumuri, în toată comuna. Să sperăm că vom primi un răspuns afirmativ!”, spune primarul Cristian Ciobanu.

Până la finele anului administrația din Cepari va efectua recepția la trei obiective de investiții: podurile din punctele Rotundu și Budani și la rețeaua de alimentare cu apă din Cepari Ungureni și Urluiești.