racaÎn luna iulie, aproximativ 240 de cetățeni ai comunei Râca au intrat în posesia ajutoarelor constând în alimente și produse pentru igiena personală de la Uniunea Europeană. Pachetele cu ajutoare au fost distribuite persoanelor din categoriile defavorizate de către angajații Primăriei Râca. Acestea conțin produse alimentare de bază precum făină, mălai, paste făinoase, ulei, dar și conserve din carne. Cele pentru igiena personală au în componență periuțe de dinți, pastă de dinți, șampon pentru adulți și copii, săpun lichid și detergent pudră.

În altă ordine de idei, de curând a avut loc recepția finală a lucrărilor de asfaltare a circa 6 km de drumuri comunale, pe baza unui proiect finanțat prin PNDL. În scurt timp autoritățile din comuna Râca vor recepționa și cel de-al doilea proiect realizat cu fonduri guvernamentale, rețeaua de canalizare a localității. 

În lucru se află la momentul acesta un teren multifuncțional de sport cu gazon sintetic în centrul comunei. ”A fost pus gazonul și urmează să fie montate porțile și restul dotărilor, nocturna, vestiarele, toaletele ecologice. Nu putem continua lucrările momentan, deoarece trebuie efectuată vizita în teren la obiectiv de către reprezentanții AFIR. În orice caz, în această toamnă terenul de sport va fi gata”, declară primarul Georgel Burcea. 
În vederea continuării procesului de modernizare a infrastructurii de circulație din localitate, administrația comunei Râca a depus la Guvern un proiect pentru asfaltarea a 4,2 km de drumuri din toate satele comunei.