Tipărire

cetateni primar ian 2020 3Un proiect în valoare de 1 milion de euro depus de conducerea Primăriei Cetățeni a fost declarat eligibil și propus spre finanțare. Este vorba de fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Capital Uman. ”Obiectivul vizează reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală, cu o populație de până în 20.000 de locuitori”, explică primarul Claudius Ciobanu.

În același timp, administrația din Cetățeni așteaptă răspunsurile de la Ministerul Dezvoltării în urma solicitărilor pentru alimentarea cu gaze a localității, dar și înființarea sistemului de canalizare. ”Noi deja am semnat un contract de finanțare cu FDI pentru canalizare și sper ca promisiunea care ni s-a făcut la întâlnirile cu factorii de decizie, că toate contractele semnate vor fi preluate și finanțate de către Ministerul Dezvoltării, să fie respectate. Proiectul nostru vizează rețea de canalizare în satul Cetățeni și stație de epurare.”, afirmă edilul șef.
Lucrările pentru construirea noii grădinițe sunt avansate. Conform spuselor primarului Claudius Ciobanu, se realizează tencuielile interioare, având promisiunea din partea constructorului că obiectivul va fi finalizat în toamna acestui an. Investiția este realizată cu fonduri europene, printr-un parteneriat cu Ministerul Educației.