Tipărire

davidestiÎn ciuda măsurilor de restricționare a lucrului din cauza stării de alertă adoptată de Guvern, conducerea administrației din Davidești este pe ultima sută de metri cu recepțiile finale la cele trei proiecte implementate cu fonduri guvernamentale prin PNDL 2: asfaltarea DC 85, introducerea canalizării pe DC 85, etapa a II-a, și introducerea canalizării la Olteanca. ”Concomitent, am finalizat și montarea centralei electrice la Căminul din Voroveni și vom începe cât de curând anveloparea bazinului de apă de la Davidești. Încercăm, unul câte unul, să atingem obiectivele propuse, în ciuda situației” a declarat primărița Mirela Cismaru.

 

Sterilizări gratuite
În urma solicitărilor făcute de cetățeni, reprezentanți ai „Ute Langenkamp - Iubiți Maidanezii” (Aulim) au derulat la Davidești o campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor. ”Le mulțumim foarte mult pentru acest demers, care stopează înmulțirea animalelor fără stăpân și este benefic pentru siguranța și sănătatea copiilor și comunității, în general!”, a afirmat primărița din Davidești.

„Prevenția e singura noastră armă”
Tot în această perioadă, conducerea Primăriei monitorizează cazurile de cetățeni care, recent întorși din străinătate, trebuie să stea izolați, conform legii. ”Facem permanent informări, lipim afișe, discutăm cu cetățenii. Prevenția este singura noastră armă și trebuie să fim foarte responsabili. În ciuda faptului că și activitatea Primăriei este perturbată din cauza multor cereri de concedii, încercăm să trecem cu bine peste situație”, a mai precizat primărița Mirela Cismaru.