Tipărire

suseniDeși bugetul pentru anul în curs este mai bun decât perioadele anterioare, numărul mare de investiții pe care administrația din comuna Suseni le are în derulare face ca alocarea sumelor pentru fiecare obiectiv să fie dificilă. ”În primul rând, vom începe modernizarea infrastructurii rutiere, după cum am promis. Avem licitația finalizată pentru asfaltarea a 7,5 km de drumuri comunale, din care ne-am propus ca măcar 5 km să finalizăm în acest an. După ce obținem avizele, conform legii, dăm ordinul de începe al lucrărilor. Primul tronson modernizat va fi în satul Odăeni”, declară primarul Doru Radu.O altă investiție nouă pe care conducerea Primăriei dorește să o demareze în acest an este forarea unui puț pentru suplimentarea debitului sistemului de alimentare cu apă. ”Din acest puț vom alimenta castelul de apă din satul Cerșani, de unde, în caz de secetă, vom putea furniza apă în toate rețelele.”, explică edilul șef.

Pentru ambele investiții menționate, ca și pentru asigurarea co-finanțării la proiectul finalizat privind modernizarea școlii (investiție realizată cu fonduri guvernamentale, prin PNDL 2), conducerea administrației locale a solicitat fonduri Consiliului Județean.
Vești bune sunt și în ceea ce privește construcția noii Casei de Cultură. ”Compania Națională de Investiții a licitat execuția și va semna, cât de curând, contractul cu firma câștigătoare. Asta înseamnă că în cel mai scurt timp, când vremea va permite, va începe lucrarea efectivă”, a mai spus șeful executivului.
Un alt obiectiv ce va fi finalizat în acest an în comuna Suseni este grădinița nouă, proiect realizat cu fonduri europene. Structura este gata și urmează finisajele interioare. Recepția finală este estimată în luna iunie a acestui an.