teiu 1Continuând tradiția, și anul acesta, de sărbătoarea creștinească a Înălțării Domnului, administrația comunei Teiu a organizat, pe 6 iunie, o slujbă de pomenire a eroilor martiri căzuți pe câmpul de luptă, pentru apărarea ființei naționale și întregirea neamului românesc.
După slujba de pomenire oficiată de preoții din localitate, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul comunei, iar colonelul în rezervă Ioan Viman Dima, consilier local, a evocat scurte episoade din războaiele purtate de ostașii români pentru cucerirea independenței și întregirea țării. În încheiere, preșcolarii și școlarii din localitate au susținut un emoționant program artistic, copiii fiind răsplătiți pentru reușita spectacolului cu dulciuri, din partea administrației locale.

“Este o onoare și, în același timp o datorie pentru noi, întreaga comunitate, ca an de an să cinstim memoria celor care și-au dat viața pentru patrie, iar acest obicei, ținut la zi mare în calendarul ortodox, Înălțarea Domnului, trebuie să dăinuie din generație în generație”, ne-a declarat primarul din  Teiu, Florin Dumitru.