nucsoara 1Începând din luna iunie, dispensarul medical din satul Nucșoara a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Investițiile presupun lucrări interioare și exterioare, schimbarea acoperișului și anveloparea termică a clădirii, și sunt executate cu fonduri din bugetul local și sprijinul Consiliului Județean. Totodată, administrația comunei Nucșoara se află în procedură de licitație cu alte trei proiecte de interes public.

”Este vorba de asfaltarea drumului local Valea Seacă -  Slatina, modernizarea Căminului Cultural Nucșoara și reabilitarea Școlii Nucșoara. Toate aceste obiective vor fi realizate începând de anul acesta. De asemenea, după data de 1 august, vor fi reluate lucrările la proiectul de alimentare cu apă a satului Slatina, derulat prin PNDL”, declară primarul Ion Cojocaru.
Administrația locală, felicitată de conducerea județului
În cursul lunii iunie, conducerea Consiliului Județean a făcut o vizită în comuna Nucșoara pentru verificarea stadiului implementării proiectelor de dezvoltare locală, investiții realizate cu fonduri locale sau de la Guvern. Printre altele au fost evaluate obiective precum alimentarea cu apă a satului Slatina, asfaltarea drumurilor locale Plaiului și Rozelor, modernizarea unităților școlare din localitate și lucrările la dispensarul medical. ”Drumuri comunale asfaltate, extinderea alimentării cu apă în toată comuna, dispensar în reabilitare, extinderea și modernizarea Căminului Cultural Nucșoara, școli conforme, cu toalete în interior, sunt doar câteva lucruri pentru care nu putem decât să îi mulțumim și să îl felicităm pe domnul primar Ion Cojocaru. Facem totul împreună, dezvoltăm satul argeșean, inclusiv satele comunei Nucșoara, astfel încât să devină de nivel european. De asemenea, salutăm inițiativa de a promova comuna, de a atrage cât mai mulți turiști, prin amenajarea zonei Lacului Învârtita, un punct de atracție unic în județul Argeș, cel mai mare lac carstic format pe ghips din România”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.