Tipărire

66Noua lege prin care se stabilesc bugetele locale a adus beneficii Primăriei Popești, în sensul că fondurile destinate funcționării administrației publice și realizării de investiții au crescut.
Administrația publică locală a împărțit bugetul aferent acestui an în două mari secțiuni: cheltuieli de funcționare și dezvoltare locală. În ceea ce privește sumele alocate pentru dezvoltare, acestea vor merge către investiții în mai multe domenii. ”Am prevăzut în bugetul local 5 miliarde de lei pentru întreținerea și reabilitarea drumurilor comunale și locale, dar și fonduri pentru construcția unei remize pentru buldoexcavator. Banii returnați din proiectul finanțat prin GAL de achiziționare a buldoexcavatorului, circa 3 miliarde de lei, plus aproximativ 1,5 miliarde de lei din fondul de rezervă, vor merge la asfaltarea DC 133 Slobozia (DJ 504)-Purcăreni, în lungime de 4 km. Este vorba de o lucrare realizată în asociere cu Consiliul Județean Argeș, începută în anul 2012, dar la care în ultimii ani nu s-a mai făcut nimic din lipsa banilor. O altă variantă ar fi alocarea fondurilor pentru construcția unui cămin cultural în satul Slobozia”, declară primarul Mircea Barbu.

Curățenie de primăvară
În ceea ce privește activitățile curente, administrația comunei Popești se află în plină desfășurare a campaniei de curățenie de primăvară. În fiecare sat al comunei se acționează pentru decolmatarea șanțurilor, curățarea și văruirea pomilor, ecologizarea stațiilor de autobuz, igienizarea cursurilor de apă și tăierea vegetației uscate. Acțiunile de salubrizare sunt efectuate de beneficiarii de ajutor social înregistrați în evidențele primăriei, angajați ai administrației locale, dar și cu sprijinul cetățenilor care au îndatorirea de a-și face curățenie în jurul gospodăriilor. În acest fel, la Popești, sărbătorile de Paște vor fi întâmpinate într-o comună mai curată și bine gospodărită.  

Fie ca spiritul Sfânt al Sărbătorilor de Paşti să vă lumineze sufletele şi casele! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească! Paşte fericit!
Primăria și Consiliul Local Popești
Primar, Mircea Barbu