64Primăvara vine cu vești bune pentru locuitorii comunei Dobrești! Primăria și Consiliul Local au alocat în buget finanțările necesare pentru implementarea unor proiecte cu impact major asupra populației.
Este vorba de finalizarea alimentării cu apă a satului Dobrești și introducerea canalizării în satul Furești, anterior acesta fiind racordat la rețeaua de apă. De asemenea, în bugetul local au mai fost prevăzuți bani, aproximativ 40.000 de lei pentru repararea drumurilor comunale, dar și pentru montarea unui sistem de supraveghere video în localitate (30.000 de lei). O altă sumă, 50.000 de lei, a fost alocată pentru reabilitarea spațiilor în care vor fi înființate secții de activitate pentru beneficiarii unui proiect finanțat din fonduri europene. De asemenea, autoritățile locale vor să facă un proiect pentru construirea unui nou sediu de primărie din fonduri proprii. Noul sediu al administrației locale ar urma să fie construit lângă actuala clădire a primăriei.  
Locuri de muncă create cu bani europeni
63Administrația publică locală stă bine și în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, două proiecte de acest gen fiind implementate la nivelul comunei. Primăria Dobrești a achiziționat cu bani europeni un buldoexcavator pentru lucrările publice și va crea locuri de muncă pentru 30 de persoane din localitate pe baza unui alt proiect finanțat de Uniunea Europeană. Denumirea proiectului este ” Economie socială pentru comunitatea rurală Dobrești” și are în vedere crearea a 30 de noi locuri de muncă pentru cetățenii din localitate. Prezentarea proiectului a avut loc pe 16 martie, la Topoloveni, în prezența autorităților locale, a realizatorilor proiectului și a beneficiarilor acestuia. ”Pe baza acestui proiect, în Dobrești vor fi înființate cinci secții de activitate menite să ofere slujbe cetățenilor. Vor fi înființate o secție de croitorie, o secție pentru termopane, o secție pentru fier forjat, o secție pentru peisagistică și una pentru construcții. Fiecare dintre secții va oferi câte cinci locuri de muncă pentru cetățenii din comună. Sunt asigurați banii pentru dotare, formarea persoanelor selectate și plata salariilor pe o durată de 6 luni. Ulterior, unitățile vor trebui să se autofinanțeze prin producție proprie”, a declarat primarul Irinel Georgescu. ”Economia socială pentru comunitatea rurală Dobrești” este un proiect cu o valoare de 2.044.720 lei și este finanțat prin Fondul Social European, iar Primăria va contribui cu 2%. Proiectul a fost demarat în luna noiembrie a anului trecut și are un termen de implementare de 12 luni.

La Sărbătoarea Sfintelor Paşti să coboare liniştea şi pacea, minunea Învierii lui Isus să dăinuie în inimile tuturor. Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Dobrești
Primar, Irinel Georgescu