Tipărire

cosestiÎntârzierea  adoptării bugetului stopează activitatea Primăriei Coșești în ceea ce privește investițiile importante pentru localitate. Este vorba în primul rând de proiectul cu finanțare guvernamentală prin PNDL – modernizarea și extinderea rețelei de apă.
”De abia după ce se aprobă bugetul putem trece la achiziții. E nevoie să așteptăm termenele legale, evident, apoi eventualele contestații, și astfel ne vom trezi la jumătatea anului… Sunt și alte lucrări de urgență maximă, pe care nu le putem antama fără buget, cum ar fi de exemplu reabilitarea drumurilor. La acest capitol, vreau să informez cetățenii că avem promisiunea din partea conducerii Consiliului Județean că până la demararea lucrărilor de asfaltare pe drumul județean, acesta va fi nivelat cu autogrederul instituției sus-numite, pentru a se putea circula pe el în condiții decente.”, declară primarul Nicolae Pană.

Principala activitate desfășurată în această perioadă este cea de igienizare și curățenie.  ”Și noi, ca autoritate publică, și cetățenii, dat fiind anotimpul, avem datoria să facem aceste lucrări de curățare și înfrumusețare a localității. Pe lângă propriile gospodării, oamenii trebuie să-și decolmateze și șanțurile din fața caselor, nouă revenindu-ne cele din fața instituțiilor și domeniului public. Tot legat de această problemă, îi sfătuiesc să nu arunce resturile vegetale la un loc cu deșeurile menajere, pentru a nu crește cantitatea de gunoi ridicată. Aici avem așteptări atât de la populație, să colecteze selectiv, dar și rugămintea să primim numărul de pubele stipulat în contract, adică pentru fiecare gospodărie. Avem la momentul de față doar 600, și ne sunt necesare de trei ori pe atât. Noi, ca autoritate, ne vom implica activ în schimbarea mentalității populației, dar trebuie să le venim oamenilor în întâmpinare, cu mijloacele necesare”, a mai afirmat edilul șef din Coșești.

Primăvara, când natura renaşte în toată splendoarea ei, sărbătorim FEMEIA: izvorul vieţii, al iubirii şi speranţei. De 8 Martie, tuturor femeilor, un sincer „La mulţi ani!”.
Primăria și Consiliul Local Coșești
Primar, Nicolae Pană