Tipărire

recea 1Sărbătoarea Sfântului Dumitru, ocazie cu care în fiecare an în comuna Recea are loc târgul tradițional de toamnă, a prilejuit anul acesta și o manifestare solemnă, încărcată de emoție: aprinderea Flăcării Centenarului Marii Uniri. Memoria eroilor din localitate căzuți în Primul Război Mondial a fost cinstită de autoritățile locale, conducerea Consiliului Județean Argeș, cetățeni și copii din comună.
La Monumentul Eroilor a avut loc o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, fiind amintite numele tuturor celor care au căzut pe câmpurile de luptă pentru întregirea patriei. Primarul Marin Pană și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzână, au aprins Flacăra Centenarului, aducând un pios omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie. Alături de copii de la școala din comună, reprezentanții administrației publice locale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor, iar cei mici au încântat audiența cu un program artistic cu specific patriotic. În semn de respect, urmașii eroilor din localitate au primit Diplome Centenare din partea Primăriei Recea și a Consiliului Județean Argeș. La rândul său, primarul Marin Pană a primit din partea conducerii administrației județene o plachetă în semn de apreciere pentru munca depusă în cadrul administrației publice în scopul dezvoltării localității.

Manifestarea solemnă a fost urmată de tradiționalul târg de Sfântul Dumitru organizat în comuna Recea. Ca în fiecare an, în Poiana Târgului s-au adunat zeci de producători agricoli din județele Argeș, Dâmboviţa și Teleorman. Vizitatorii au avut la dispoziție produse din domeniile legumicol şi agro-alimentar specifice sezonului de toamnă, dar nu au lipsit nici tradiționalele terase cu mici, pastramă și bere. Atmosfera de petrecere de la serbarea câmpenească din Recea a fost completată de recitalurile soliștilor și instrumentiștilor din cadrul Ansamblului ”Doina Argeșului”. Pe scenă au poposit și grupurile de călușari de la Casa de Cultură a orașului Costești și din comuna Popești. Mii de oameni, localnici sau vizitatori, au trecut pragul târgului de la Recea, bucurându-se de o zi de sărbătoare autentică, organizată ca la carte de conducerea administrației comunei Recea.