Europa se apropie de un moment politic pe care, în urmă cu doar câțiva ani, puțini îl considerau posibil. Partidele radicale, atât de dreapta, cât și de stânga, nu mai sunt simple formațiuni de protest, ci competitori reali pentru putere. Franța este cel mai vizibil exemplu, unde alegerile prezidențiale din 2027 ar putea aduce în prim-plan candidați aflați la extremele spectrului politic. În Germania, AfD a crescut suficient de mult încât să pună presiune directă pe partidele tradiționale și să transforme radical echilibrul politic intern. Problema nu este doar cine câștigă alegerile, ci ce se întâmplă cu Europa dacă marile sale state încep să urmeze direcții strategice complet diferite.
Uniunea Europeană traversează deja o perioadă extrem de sensibilă, marcată de războiul din Ucraina, competiția cu China, relația complicată cu Statele Unite și presiunea Rusiei. Într-un asemenea context, fragmentarea politică poate deveni o vulnerabilitate strategică majoră. Dacă Parisul, Berlinul, Roma sau alte capitale ajung să susțină politici externe contradictorii, capacitatea Europei de a acționa unitar se reduce dramatic. O Europă divizată ar negocia mai slab cu marile puteri și ar deveni mai dependentă de deciziile luate în afara continentului.
În același timp, populismul economic poate produce efecte la fel de periculoase ca radicalizarea politică. Promisiunile electorale privind anularea unor datorii, creșteri masive de cheltuieli publice sau intervenții brutale în economie pot speria investitorii și pot majora costurile de finanțare ale statelor. Franța, care are deja o datorie publică foarte ridicată, reprezintă un exemplu clar al acestui risc.
Când piețele își pierd încrederea într-un stat, dobânzile cresc, iar costul datoriei ajunge inevitabil să fie plătit de populație.
Extremismul economic promite adesea protejarea cetățeanului, dar poate sfârși prin a produce taxe mai mari, inflație și investiții mai puține.
Un alt pericol este revenirea la protecționism, controale permanente la frontiere și economii tot mai izolate. Piața unică europeană este una dintre cele mai importante surse de prosperitate ale continentului, iar slăbirea ei ar afecta comerțul, industria și milioane de locuri de muncă. Reintroducerea generalizată a frontierelor interne și limitarea libertății economice ar însemna costuri suplimentare pentru transportatori, companii și consumatori.
Totuși, ascensiunea partidelor radicale nu poate fi explicată doar prin propagandă sau manipulare. Milioane de europeni sunt nemulțumiți de imigrație, de insecuritate, de birocrație, de scăderea nivelului de trai și de incapacitatea partidelor tradiționale de a rezolva problemele cotidiene. Extremismul crește acolo unde politica moderată ignoră prea mult timp probleme reale. De aceea, răspunsul nu poate fi demonizarea alegătorilor, ci recuperarea încrederii lor prin politici eficiente și responsabile.
Un scenariu periculos este dispariția Uniunii Europene, sau chiar și transformarea ei într-o structură incapabilă să ia decizii importante. O Europă paralizată politic, vulnerabilă economic și dezbinată strategic ar deveni mult mai ușor de influențat din exterior.
Istoria ne arată că perioadele de criză economică și insecuritate pot transforma nemulțumirea în radicalizare, iar radicalizarea în confruntare.
Europa are nevoie de schimbare profundă, dar diferența dintre reformă și extremism este esențială: reforma repară sistemul, extremismul riscă să-l distrugă.
Doar RESETAREA politicilor poate duce la stabilitate și creșterea gradului de încredere a populațiilor conlocuitoare.
Cătălin GHERZAN
