În satul Agriș, aparținător comunei Iara, a trăit martirul Unirii de la 1918, Ion Arion. Înainte de a ajunge la biserica din sat, pe o ulicioară în dreapta, am găsit curtea în care a trăit. Acolo l-am întâlnit pe bătrânul Ion Arion, de 84 de ani, urmașul martirului ucis la Teiuș.
- În broșura „Virtuți străbune”, apărută la Sibiu în 1945, există câteva pagini despre stegarul din Agriș. Am văzut-o împreună cu câteva fotografii și decupaje din ziare la familia Arion.
- Suntem doi frați, eu și sora mea, Maria, care trăiește tot aici, în sat și are 90 de ani. Tatăl lui Ion Arion a fost frate cu tatăl meu, Todor.

- Câți ani avea Ion când a murit?
- Douăzeci și patru de ani.
- De când ai auzit dumneata despre Ion?
- Dintotdeauna, de când pricep. Tata și mama ne povesteau. Și se vorbea în tot satul, că doar pe Ion Arion l-a cunoscut toată plasa Iara, nu numai oamenii de-aici. Toți l-au cunoscut ce bărbat a fost el.
- A locuit în casa asta? Cum îi zice locului?
- „Joseni” îi zice. În curtea asta a stat, că de atunci s-a renovat. Dar aici s-a născut.
- Și cum a fost atunci?
- Vă spun eu. Părintele Purdea a chemat tot satul la casa parohială, să se pregătească pentru Alba Iulia. Acolo au pregătit cântece și au pregătit și steagul. Fetele au dus prime și năfrămi pentru steag, feciorii au vrut să meargă la pădure să caute o rudă pentru steag. Când au gătat steagul, cine să-l ducă? Popa s-a uitat peste ei pe rând și a zis: „Ionu Irinii”, că așa o chema pe mama lui. „Ioane, te legi să duci steagul?” „Da, părinte!” „Să nu ți-l ia nimeni din mână!” A fost un bărbat solid. (Începe să plângă)
- Așa erau bărbații din familie?
- Da, așa a fost și tata meu. În ziua aceea a venit unchiul acasă și i-a zis mamei lui: „Mă duc la Alba Iulia!” „Nu poți merge nicăieri, pentru că n-avem pită.” N-avea să-i pună-n straiță. Atunci Ion a luat-o pe mamă-sa de mână și a dus-o la vecini și i-a zis: „Zi-i să ne dea un călcâi de pită.” Le-a dat un călcâi de pită, l-a pus în straiță și a plecat. Oamenii erau săraci...
- Cum ați auzit că a murit?
- Păi au fost acolo oameni mulți de-aici și s-a zvonit. Zicea un bătrân înainte: „Numai Ionu' Irinii ne știi spune și povesti ce-a fost acolo, dacă vine acasă.” Că era un bărbat mai deschis.
- Care e porecla familiei? De-a cui vă zice?
- De-a Boghii. Unchiul meu, Ion Arion, îi zicea Boga din Agriș. Au plecat apoi spre Alba Iulia, după ce au zis un Tatăl nostru și au tras clopotele la biserică. Tot satul i-a condus până către hotarul nostru și apoi s-au despărțit. Unii au plecat și s-au suit în tren la Turda, au mers spre Câmpia Turzii, apoi Teiuș. Acolo trenul era manevrat când în sus, când în jos; și tot manevrând trenul, a venit o ploaie de gloanțe și i-a ciuruit steagul... dar i-a ciuruit și pieptul... Dar steagul nu l-a lăsat din mână. Ion a picat în brațele popii și în brațele popii s-a dus până în Alba Iulia. Și acolo a fost gata...
- De ce l-au îngropat la Alba Iulia?
- Păi cu ce să-l aducă? Atunci oamenii au venit pe jos, nu au fost mașini.
- În perioada comunistă s-a vorbit despre Ion Arion?
- S-a vorbit, dar să nu se știe, mai pe-ascuns. Comuniștii i-au dat drepturi; se crede că ungurii l-au împușcat.
- Știu că au fost două anchete, dar nu au fost duse la capăt. Nu se știe cu adevărat cine l-a împușcat. Au tras mai mulți?
- Nu se știe nimic. Zice că a tras unul cu o pușcă mitralieră, dar cine știe ce a fost?... Fotografia asta e de la înmormântarea lui. Oamenii ăștia sunt din Agriș. Am avut foarte multe poze cu el, dar le-am tot dat la unul, la altul. Și nu ni le-a mai adus înapoi.
- Mulți au luptat pentru niște lucruri pe care noi nu le prețuim. Și cine știe unde zac și nu știe nimeni de ei.
- Au luptat pentru țară. Dar apoi alții au vândut țara pe care nu ei au câștigat-o. De ce nu au grijit de ea, că au câștigat-o părinții noștri...