Tipărire

poieni 1Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean, a lansat joi, 19 aprilie 2018, de la ora 12.30, la Căminul Cultural din comuna Poieni, materialele rezultate în urma proiectului de cercetare multidisciplinară, realizat în anul 2017, în localitățile clujene pe Valea Crișului Repede: Bologa, Poieni, Valea Drăganului, Ciucea şi Negreni, care păstrează de veacuri vechi obiceiuri caracteristice satului românesc tradiţional.

Inițiativa este demnă de toată lauda, cu atât mai mult cu cât cei de la care se mai pot afla date, documente, mărturii despre elementele de cultură tradițională materială și imaterială sunt în vârstă și, așa cum spun ei de cele mai multe ori, „până și noi le-am uitat”.
Este vorba despre volumul „Cultura tradiţională din judeţul Cluj (II) – Valea Crişului Repede” și filmul-document „Popas în Transilvania”, episodul III. Tot cu această ocazie a fost vernisată și expoziţia de fotografie „Din viaţa satului clujean”, ce cuprinde imagini etnografice realizate de echipa de cercetare.
La manifestare au fost prezenți cei care au luat parte la proiect, primarul comunei, preoții din localitățile Poieni și Bologa, elevi, pentru a se bucura împreună cu echipa de cercetare, condusă de dr. Mircea Cîmpeanu de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, de reuşita acestui proiect-eveniment.