Tipărire

Interviu cu primarul comunei, Ioan Florin Mureșan
19- Dle primar, haideți să trecem în revistă proiectele începute deja sau cele pe care le aveți în vedere de acum încolo. În ce fază sunt lucrările de distribuție a apei în satele comunei?
- Am aici pe masă predările de amplasament pentru licitațiile făcute anul trecut: este predat amplasamentul pentru distribuția apei potabile în localitățile Mera, Rădaia și Suceagu, este predat amplasamentul pentru începerea drumului în Cheile Baciului, pentru localitatea Suceagu, strada Spitalului. Datorită timpului nefavorabil – deoarece e nevoie de o temperatură de minim 10 grade la turnarea asfaltului – vom începe lucrările cât de repede se va putea. Lucrăm la partea de achiziție pentru al doilea proiect pe fonduri europene pentru drumuri de intravilan și sperăm că nu va mai dura atâta timp.

- Au apărut în mass media referiri la incidentul cu ambulanța care n-a putut ajunge la solicitant din cauza drumului de acces foarte îngust, undeva pe teritoriul comunei Baciu.
- Ambulanța a mers până la fața locului, dar medicii de pe Salvare nu s-au putut da jos din mașină deoarece le-a fost frică de câinii proprietarilor, care lătrau în stradă. Deci ambulanța a ajuns până acolo, nu cum s-a spus în ziar. Eu a doua zi am urcat cu mașina până deasupra acelor case. Drumul a fost pietruit în toamnă, iar cei de acolo se duc cu căruțele, cu mizerie, și strică tot drumul. Dacă nu ai grijă de un bun al comunității, nu-l mai ai. În acea zonă locuiesc persoane care nu au autorizații pentru casele în care stau; îi vom trimite în instanță în acest caz. Acolo au fost niște cocioabe, dar și-au construit acum casele până în marginea drumului, fără nicio aprobare. Nu-și plătesc partea de salubritate, fapt pentru care au primit deja amenzi. Le-am făcut fântână, am pus tuburi, inele; le-am creat condiții să poată să scoată apă. Dacă ei nu au grijă de ceea ce se face, eu nu pot să stau paznic! Mai mult decât atât, sunt unele persoane care s-au mutat din Cluj în Baciu; pe adresa respectivă locuiesc în jur de 14 persoane. Dar atâta timp cât legea nu-mi permite să fac ordine în acest sens, trebuie să stau deoparte. Aici autoritățile publice ar trebui să fie sprijinite de lege.
- Și-a  mai revenit circulația în comună sau tot se creează acele ambuteiaje?
- Legat de circulație, aceasta și-a mai revenit în Baciu, cred că datorită faptului că nu se mai lucrează la autostradă și datorită mașinilor de tonaj greu care tranzitează mai puțin, și mai mult noaptea. Dimineața nu mai avem acel trafic infernal care a fost anul trecut. Pentru semafoarele inteligente a ieșit certificatul de urbanism, cu avizul Consiliului Județean și avizul municipiului Cluj-Napoca. Suma este foarte mare, 742.000 euro pentru nouă semafoare inteligente, preț dat de către proiectanți; la licitație va scădea. Acele semafoare vor măsura traficul de pe drumul național și, în funcție de autoturismele care sunt pe drumurile secundare, cresc sau scad timpii pentru intrarea în circulație pe drumul național. Pentru acest proiect mai avem încă de scos trei avize de la municipiul Cluj-Napoca, deoarece de la Napolact până la Cina este Cluj-Napoca. Autorizația de construcție se dă de către Consiliul Județean, proiectul este finalizat, așteptăm emiterea avizelor și sperăm că nu vor fi contestații la partea de achiziție.
- Ați fost la întâlnirea A.Co.R. de la București?
- Desigur. Este o întâlnire anuală, un bilanț al tuturor primarilor și comunelor care participă la acest eveniment. Fiecare primar își spune problemele pe care le are, iar Asociația Comunelor încearcă să le transpună în lege. Nu știu în ce măsură reușește sau nu, însă noi sperăm să se miște lucrurile în mai bine. Noi suntem reprezentați foarte bine prin domnul Colceriu Ovidiu, la nivel județean. Au fost discuții legate de legea achizițiilor, legea salarizării. Sunt multe primării care nu reușesc să-și acopere salariile din taxele și impozitele pe care le au, atunci au nevoie de fonduri suplimentare. S-a spus că primarilor li s-a dat mână liberă; acest lucru nu este exact. Primarilor li s-a dat voie să se atingă de acele fonduri de rezervă sau excedentul bugetar. Nu este vorba de mărirea salariilor sau de a face facilități pentru primari sau alte beneficii. Asta e realitatea, dar fiecare interpretează altfel.
- S-a tot vorbit de modificarea legii achizițiilor publice. Lucrurile au rămas la fel?
- Cea mai mare supărare sau durere pe care o avem noi, primarii, este legea achizițiilor publice; să nu reușești să duci un proiect la bun sfârșit în trei sau patru ani, este strigător la cer. Să ai banii și să ți-i ia statul român înapoi, pentru că ai excedent bugetar, deoarece nu i-ai putut folosi. Spre exemplu, noi avem proiecte pe fonduri europene, am luat avans de la fonduri europene, însă nu putem să ne mișcăm din cauza achizițiilor publice. Nu mă interesează câștigătorul, să vină doar să-și facă treaba; pentru că nici pe cetățeni nu-i interesează cine face lucrarea, ci doar să vină și să fie făcută. De multe ori nici prețul nu-i interesează pe oameni, îi interesează ce văd ei că este făcut în comunitate.