Tipărire

deschidereDin mai 2016, în localitatea Băbuţiu din comuna Vultureni funcţionează o fermă care produce legume organice şi plante aromatice. De trei ori pe săptămână, acestea sunt livrate direct la familiile beneficiare. Dar ce şi-au propus cei de la “Colina Farms” de fapt? Vă vom povesti în cele ce urmează…
“Având experienţă de ani de zile în comercializarea de structuri de sere şi solarii, am achiziţionat acest teren, mai precis 4 ha, cu un sol foarte roditor, pentru a dezvolta un model de fermă pe care l-am văzut şi noi în afară. Ne dorim să oferim hrană sănătoasă clujenilor. Lumea e din ce în ce mai educată, mai atentă la ceea ce mănâncă. Pot spune că suntem oarecum “pe trend”, şi ne merge bine. Livrăm exclusiv persoanelor fizice, nu lucrăm cu restaurante sau en-gros-uri. Estimăm suprafeţele pe care le cultivăm în funcţie de contractele pe care le avem, astfel încât să putem onora toate comenzile şi să avem pierderi cât mai puţine”, ne-a explicat Liviu Balta.
Pentru a avea apă de calitate pentru a iriga şi a uda culturile, s-a forat la 150 de m adâncime, s-au făcut studii şi s-a concluzionat că apa are o calitate deosebită, la fel ca şi solul, un cernoziom cu o concentraţia mare de nutrienţi. E drept, e foarte greu, toate detaliile trebuie controlate, de la temperatură, la umiditate, sunt costuri care trebuie corelate cu piaţa de desfacere, ne explica investitorul. “Am folosit aproape 8 km de folie de mulcire, care oprește dezvoltarea buruienilor. Folosim doar semințe organice și îngrășăminte bio. Dorința noastră este de a oferi clujenilor legume proaspete, sănătoase și gustoase. Pentru realizarea culturilor tradiționale și noi, crescute fără chimicale, am cooptat în echipă doi specialiști cu experiență: dr. ing. Horea Ghibu și dl. Tămaș Viorel”.
Am fost lăsaţi apoi în compania lui Pepe, cum îi place să i se spună, “sufletul acestei investiţii”, pentru a face cunoştinţă propriu-zis cu ferma – 2 sere impresionante, a câte 900 mp fiecare şi o răsadniţă, “incubatorul” viitoarelor plante. Am putut vedea şi culturi cu care suntem mai familiarizaţi, dar am gustat şi noutăţi pe care Colina Farms le-a introdus în oferta pe care o propune clienţilor, cum ar fi cresonul, iarba de grâu, valeriana sau salata kale, o varietate foarte bogată în fier şi nutrienţi asimilabili. Pentru toate culturile se folosesc doar soluţii omologate pentru culturile organice, munca se face în cea mai mare parte manual, cu 4 angajaţi, 2 ambalatoare, dar totul vine la pachet, evident, cu multă pasiune şi dăruire.
“Ne-am propus să fim un exemplu pentru cei care doresc să pornească pe acest drum. Din experienţa mea, vă spun că bani sunt, însă controlul costurilor şi calitatea produselor oferite sunt foarte importante pentru a rezista. Suntem deschişi în a oferi inclusiv consultanţă şi sfaturi, şi noi ne informăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie. În acest domeniu este nevoie de pregătire continuă. Ne bucurăm şi de o bună colaborare externă, ne implicăm în schimburi de experienţă, deoarece am constatat că avem puţini specialişti în domeniu”, a mărturisit domnul Liviu.
Clienţii Colina Farms pot opta pentru două variante de cutii de legume, personalizate, ce conţin 7-9 legume, variind în funcţie de sezon. Dar Ferma Colina doreşte să ofere clienţilor săi totodată şi posibilitatea de a veni singuri sau cu familia şi prietenii, ca voluntari pentru o zi. “Dorim să oferim legume proaspete din ferma noastră organică şi în acelaşi timp dorim să transformăm ferma într-un spaţiu de evadare din oraş şi de relaxare”.
Poate că cei care consumă de luni de zile produsele de la Băbuţiu nu au auzit până acum de comuna Vultureni, deşi aceasta se află la doar 20 de kilometri de Cluj-Napoca. Ceea ce “Colina Farms” va dezvolta în această vară la Băbuţiu, voluntariatul, dar şi posibilitatea de a rămâne apoi la picnic şi a consuma produsele îngrijite şi culese personal într-un cadru minunat, va fi cu siguranţă ceea ce am putea numi “turism agricol”. Pe măsură ce vor apărea şi locurile de cazare, turiştii vor putea rămâne câteva zile în zonă, având diverse posibilităţi de a-şi petrece într-un mod cât mai plăcut timpul, se pot face drumeţii, plimbări cu bicicletele şi se pot vizita obiectivele turistice promovate de Centrul de Informare Turistică din Vultureni.

Fie ca spiritul Sfânt al Sărbătorilor de Paşti să vă lumineze sufletele şi casele! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească! Paşte fericit!

Primăria şi Consiliul Local Vultureni
Primar, Eugen Mureşan