08Administraţia publică locală din Iara s-a concentrat în ultimele luni pe demersurile necesare pentru realizarea documentaţiilor şi obţinerea avizelor pentru mai multe proiecte de modernizare şi dezvoltare a comunei. Astfel, spre sfârşitul anul trecut a fost finalizat şi depus un proiect pentru DC 105 Ocolişel, drum comunal ce ar urma astfel să fie asfaltat din bani europeni. “Proiectul depus pe Măsura 7.2 este în aşteptare. Urmează să obţinem răspuns în privinţa finanţării, să fim chemaţi pentru semnarea contractului. Prin acest proiect dorim asfaltarea drumului comunal DC 105 şi amenajarea de-a lungul drumului a cursului văii Ocolişel. De asemenea, aşteptăm răspuns pentru un alt proiect depus la AFIR, de această dată pe Măsura 7.6, un proiect ce vizează modernizarea şi dotarea Căminului Cultural din Iara”, a precizat primarul comunei, Dorin Popa.
“În primăvară vom începe construcţia capelei în Iara, din bugetul propriu, bani care au fost alocaţi anul trecut, dar avizele s-au obţinut greu, ceea ce a tărăgănat demararea lucrărilor efective la acest proiect”, a completat edilul.
Au fost obţinute, de asemenea, autorizaţiile de construcţie pentru refacerea drumurilor comunale DC 104 Făgetul Ierii şi DC 102 A Cacova Ierii, drumuri calamitate în vara anului trecut, în urma precipitaţiilor abundente din luna august. Prin HG nr. 752/2016 şi HG nr. 975/2016 au fost alocaţi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului banii necesari pentru reabilitarea acestor drumuri, sume prevăzute în Bugetul de Stat pe anul 2016 pentru efectuarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere ca urmare a calamităţilor naturale.
S-au făcut, totodată, demersuri pentru noi investiţii din fonduri europene pentru reţeaua de apă-canal în localitatea Iara, Făgetul Ierii şi Surduc. “Am început demersurile şi pe fonduri proprii pentru reabilitarea şi refacerea canalizării în zona blocuri Iara, în condiţiile în care reţeaua veche nu mai face faţă necesităţilor”, a mai spus primarul Dorin Popa. Tot din bugetul local pentru anul 2017 se discută înlocuirea conductelor de apă pe străzile Băişorii şi Cacovei.
Anul acesta se va insista pe continuarea celor două proiecte în curs, finanţate prin OG 28, după cum promit autorităţile. “Este vorba despre refacerea documentaţiilor pentru obţinerea de noi autorizaţii de construcţie pentru lucrările pe DC 102 Maşca şi DC 103 Agriş, urmând ca pe parcursul anului 2017 să continue lucrările de asfaltare şi betonare rigole ”, subliniază edilul comunei Iara.
În altă ordine de idei, Şcoala Iara îşi continuă demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru construirea acoperişului pe clădire, o investiţie ce va fi realizată din bani alocaţi din bugetul local. Sala PARC va avea şi în 2017 acelaşi administrator – contractul de mandat al doamnei Mirela Bica a fost prelungit pentru încă un an.