07Ediţia a IX-a a sărbătorii locale “Fiii comunei Cămăraşu” a fost una reuşită, care s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută, de bucurie a reîntâlnirii cu locurile natale. Pe lângă spectacolele deosebite de muzică şi dansuri populare şi recitalurile formaţiilor pop,  în cadrul evenimentului au fost felicitate şi premiate cuplurile care au împlinit 50 ani de căsătorie.

Sâmbătă a avut loc la frumoasa bază sportivă din Cămăraşu “Cupa târgului la fotbal” - ediţia a V-a, competiţie la care au participat nu mai puţin de opt echipe din comuna Cămăraşu, în total fiind vorba de aproximativ 85 de jucători. Publicul care a făcut galerie echipelor preferate a fost format în mare parte din tineri, care s-au adunat în număr mare în tribune, aproximativ 200- 300 de suporteri. “A fost o competiţie frumoasă, în care au existat şi ambiţii, o competiţie în care până la urmă a câştigat tinereţea şi sportul. 09O competiţie la care au participat şi foşti fotbalişti ai echipei Unirea Cămăraşu, de acum 30 – 40 de ani! A fost o onoare pentru noi, ca din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, să fie alături de noi domnul Subprefect Dan Codrean”, menţiona primarul comunei Cămăraşu, Marcel Mocean.
Într-adevăr, o zi remarcabilă, care s-a încheiat cu decernarea premiilor, cupe, diplome, tricouri, oferite de către Primăria comunei Cămăraşu şi Fundaţia World Vision - Biroul Cluj. Seara a continuat cu o întâlnire comunitară, ,,La un pahar de vorbă''.
Ziua de duminică, 28 iunie, a fost dedicată muzicii şi dansului. În deschiderea evenimentului a luat cuvântul primarul comunei, Marcel Mocean, adresându-se fiilor comunei şi oaspeţilor ajunşi la Cămăraşu, în numele Primăriei şi Consiliului Local Cămăraşu. Urând un călduros « Bun venit » celor prezenţi, edilul a subliniat că evenimentul reprezintă o adevărată sărbătoare de suflet, de bucurie, un bun prilej de reîntâlniri cu familia şi cu prietenii din copilărie!
Pentru contribuţia la organizarea acestui eveniment de succes, primarul comunei Cămăraşu a ţinut să mulţumească colegilor care s-au implicat cu plăcere în această activitate, tuturor oaspeţilor, dar şi oficialilor care au răspuns invitaţiei de a-şi petrece week-endul la Cămăraşu : primarul oraşului Sărmaşu, din judeţul Mureş, ing. Ioan Mocean, primarul comunei Mociu – vecinii comunei Cămăraşu, dar şi politicieni, printre care prof. Ivan Ilarie – vicepreşedinte PSD Cluj şi Liviu Pulbere de la organizaţia judeţeană PSD Cluj.
08Un cuvânt frumos şi foarte potrivit la o asemenea manifestare, a fost rostit de domnul Tiberiu Groza, un prieten al comunei Cămăraşu, un om care a revitalizat tradiţiile judeţului nostru, unul dintre puţinii profesionişti ai Clujului în tot ceea ce înseamnă folclor şi cultură tradiţională.   
Un moment emoţionant al evenimentului a fost acela în care au fost premiate cuplurile aflate la « Nunta de aur », oameni care de-a lungul vieţii au dovedit că înţelegerea reciprocă, familia şi credinţa sunt lucruri foarte importante în viaţă », aşa cum foarte frumos spunea primarul comunei Cămăraşu. La premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost prezenţi şi aparţinători ai familiilor, un public impresionant format din aproximativ 800 persoane din comuna Cămăraşu şi din împrejurimi. De asemenea a fost premiat şi Gaspar Paul, campion naţional de juniori la atletism (descoperit în urmă cu 3 ani la o altă competiţie, ,,Crosul Cămăraşului’’), şi care v-a reprezenta România la  Balcaniada din Serbia şi la Campionatele Mondiale din Columbia.

“O zi perfectă”     
10Printre invitaţii care au urcat pe scena în aer liber din Cămăraşu au fost patru ansambluri de copii din comunele vecine şi, bineînţeles, ansamblul de dansuri populare « Fiii Cămăraşului ». Foarte apreciat a fost faptul că au evoluat pe scenă două generaţii de dansatori. În plus, o nouă generaţie, reprezentată de mici dansatori de 6-7ani, care deocamdată se pregătesc, va prelua în curând ştafeta şi tradiţiile. “Sunt convins că în perioada următoare îi veţi vedea şi pe ei într-un mic spectacol”, spune optimist domnul Mocean. Recitalul a fost completat de coregrafiile susţinute de ansamblul de dansuri populare aromâne de la Siutghiol (Tulcea), care au făcut senzaţie, fiind o noutate pentru publicul cămărăşan. Solişti de valoare, precum Marius Ciprian Pop şi Grupul tradiţional al Zagrenilor din Ceaba au fost vedetele maratonului folcloric.
Seara de duminică a fost dedicată în special tinerilor, iubitori ai muzicii pop. Cei aproximativ 300 de petrecăreţi au fredonat şi au dansat pe acordurile pieselor lui Emanuel Cârstea şi ale Genţianei.
Cu părere de rău că un asemenea eveniment dinamic şi antrenant se afla la final, dar cu speranţa că acesta este doar începutul unor noi manifestări reuşite la Cămăraşu, publicul a asistat la spectacolul de focuri de artificii pregătit de organizatori. La final, multe lampioane au fost lansate spre înălţimi, spre încântarea tuturor celor prezenţi.