04Putem spune că luna iunie este cea mai frumoasă şi plină de viață lună din an, pe aceste meleaguri. Acum totul de jur împrejur prinde viață şi culoare, atât pădurea cât şi câmpul care se îmbracă în sute de culori vii redate de mulțimea florilor ce își fac apariția prin iarba verde. O lună a liniștii, care contribuie parcă la creșterea ierbii pentru coasă. Animalele sunt în mare parte urcate la munte la pășunat, doar ici colo vezi câte o vacă-două, păscând şi clătinând agale clopotul plăcut răsunător.

Lumea din sate se preocupă de prășitul cartofilor şi plivitul legumelor în grădini, rar vezi câte un bătrânel ce își pregătește coasa, acuma locul ei fiind luat de motocositori, iar locul copiilor ce îngrijeau vitele după orele de școală a fost luat de gardurile electrice. Aşa cum lumea este într-o continuă schimbare şi modernizare, aşa şi aici la poale de munte ajung toate tehnicile moderne. Pe vremuri în această lună, majoritatea bărbaților din sate erau plecați în tară la secerat sau la coasă, acum nu se mai practică aceste munci tradiționale, care erau şi o importantă sursă de venit pentru țăranii noștri.
Printre momentele principale ale acestei perioade este emoţionantul final de an școlar, animat de frumoase festivități şi serbări pregătite de copilaşii din comună în cinstea părinților şi concetățenilor lor. Încă se mai păstrează şi acum unele tradiții străvechi legate de sărbătoarea Sânzienelor, când, cu o seară înainte sătenii, şi în special copiii adună flori de sânziene, şi nu numai, din care împletesc frumoase coronițe pe care le pun la streașina casei, a anexelor gospodărești, dar şi în culturile câmpului. Se spune că acestea vor feri gospodăriile şi culturile de pagube şi vremuri grele, şi vor aduce noroc casei respective.
Fiind o zonă montană, vegetația pornește cu întârziere, chiar dacă timpurile s-au mai schimbat, şi acum ziua de Sânpetru a rămas ca un reper pentru începerea efectivă a cositului, zi după care nu se mai aude nici frumosul cântec al cucului, chiar dacă acesta aude acum tot mai rar glas de coasă. Cositul şi adunatul fânului este o muncă reprezentativă pentru zona noastră, chiar dacă în ultimul timp se face mai mult mecanizat şi mult mai uşor, numărul de animale a crescut enorm de mult datorită programelor şi subvențiilor europene. S-a pierdut totuşi acel farmec plăcut al cositului tradițional, rar auzi un ascuțit de coasa în zori de zi, şi până şi locul frumoaselor căpițe de fan, fârcituri cum li se spune local, este luat tot mai des de baloții în forme perfecte, realizaţi de utilajele moderne.
Bineînțeles că fiecare tinde să lucreze cât mai repede şi mai ușor, dar este păcat că se pierd o mulțime de tradiții şi chiar munci tradiționale de o rară frumusețe. Aceste lucruri pot fi reînviate, măcar în scop recreativ, prin practicarea unui turism rural autentic în zonă, unde turistul să vadă, să învețe şi să practice aceste munci, iar localnicii să obțină implicit un câștig bănesc. Toate acestea nu sunt posibile decât în urma unei ample acțiuni de informare a localnicilor pentru a accesa fonduri europene în domeniu, şi a unei acțiuni de promovare a zonei. Chiar în această perioadă, un consătean de-al nostru, ajuns fotograf şi jurnalist celebru, Lucian Muntean pregătește la Paris o vastă expoziție de fotografie şi film, în care va prezenta tradiţiile şi obiceiurile din satul Rogojel, care este de fapt şi satul lui natal. În mare va încerca să sublinieze schimbările apărute în viaţa unui sătuc răsfirat de munte, în urma aderării ţării noastre la UE. Cu astfel de evenimente de promovare, care sunt preluate de presa din ţară, dar şi cu implicarea noastră a localnicilor, vom face ca tradiţiile să dăinuie peste ani, iar ceea ce este şi mai important - aceste mirifice meleaguri ale Vlădesei să rămână locuite.

Gheorghe Cuc