Tipărire

cateasca 1În ciuda ploii şi a vremii nu tocmai prielnice, în comuna Căteasca Ziua Eroilor a fost marcată cum se cuvine. Conducerea administraţiei locale, alături de cadrele didactice şi elevii şcolii de centru au organizat un ceremonial de cinstire a memoriei celor ce şi-au dat viaţa pentru idealurile înălţătoare ale neamului românesc şi, în special pentru eroii Primului Război Mondial, conflagraţie în care şi-au pierdut viaţa sute de mii de români. Cu atât mai mult cu cât, anul acesta se împlineşte un veac de când a luat fiinţă visul cel mai de preţ al poporului - unirea tuturor provinciilor românești, una dintre cele mai luminoase file din istoria noastră, manifestarea s-a dorit şi un omagiu pentru cei care au reuşit să împlinească visul de veacuri al românilor.

”Aceste manifestări sunt menite a păstra vie în conștiința tinerilor memoria înaintașilor și trecutul glorios al neamului. În anul Centenarului Marii Uniri aducem un omagiu pios și respectul nostru strămoșilor, al căror devotament și dragoste pentru țară nu îl vom uita niciodată”, a declarat primarul Eugen Mira.
După slujba de pomenire de la Biserică, participanţii s-au reunit în holul mare al unităţii de învăţământ, unde elevii au încântat auditoriul cu un program artistic dedicat eroilor neamului. Emoţia a cuprins inimile tuturor, şi probabil, sufletele celor care au făcut pentru urmaşi, jertfa supremă, au surâs acolo, în Rai, unde binemeritat se află.
În semn de respect pentru cei care au luptat pentru libertate, unitate şi independenţă, au fost depuse coroane de flori la monumentul din centrul localităţii.