stefan cel marePerioada sfârșitului de an este, în mod firesc, momentul potrivit pentru realizarea bilanțului de către autoritățile locale. În această etapă se află și administrația publică a comunei Ștefan cel Mare, care are cu ce se mândri după 12 luni de muncă susținută. ”2017 a fost un an bun pentru comuna Ștefan cel Mare, s-a încadrat în linia ultimilor ani în ceea ce privește proiectele derulate pe raza localității. Am realizat ceea ce ne-am propus, deci balanța se înclină în sens pozitiv. Sunt mulțumit că am reușit să dăm în folosință dispensarul uman din satul Glavacioc și să atragem fonduri guvernamentale pentru noul dispensar din satul de reședință”, declară primarul Niculae Vidan.

Realizările anului 2017
# Darea în folosință a dispensarului uman din satul Glavacioc;
# Împrejmuirea cu gard a Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare;
# Obținerea finanțării prin PNDL 2 pentru construcția unui dispensar uman în satul Ștefan cel Mare; lucrările vor demara anul viitor;
# Proiectarea și organizarea licitației pentru un proiect de asfaltare a circa 6 km de drumuri comunale; proiect demarat pe fonduri locale și cu sprijinul Consiliului Județean Argeș; lucrările de asfaltare vor fi realizate anul viitor;
# Sprijinirea activității Asociației ”Meșteșuguri argeșene” Ștefan cel Mare, cu o importantă activitate în promovarea costumelor populare tradiționale;
# Depunerea unui proiect în cadrul GAL ”Microregiunea Lunca Argeșului” privind montarea unui sistem de supraveghere video în comună; proiectul va fi implementat începând din 2018;
# Modernizarea iluminatului public din comună;
# Întreținerea drumurilor locale și comunale.
Moș Crăciun împarte daruri
Minunata veste a venirii lui Moș Crăciun va fi primită și de copiii din școala și grădinița din Ștefan cel Mare. Bucuroși, cei 260 de elevi și preșcolari îl vor întâmpina și anul acesta pe Moș Crăciun, ajutat în misiunea sa de a împărți cadouri de către reprezentanții SC DANBRED Argeș și de autoritățile locale. Fiecare copil va primi un pachet cu dulciuri și produse de sezon, Moșul cel darnic având grijă să asculte fiecare poezie și cântecel pregătit de copii pentru serbarea de Crăciun.  

Fie ca Sfintele Sărbători să vă împlinească gândurile şi speranţele, iar anul care vine să vă aducă putere de muncă, izvor al nemăsuratelor bucurii. Crăciun fericit! La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Ștefan cel Mare
Primar, Niculae Vidan