Tipărire

suseni primarÎn ciuda asigurării din partea reprezentanților Guvernului că anul acesta toate proiectele privind utilitățile - apă și canalizare, modernizarea unităților de învățământ și construirea de dispensare vor avea prioritate absolută, primarul comunei Suseni, Doru Radu, este sceptic cu privire la posibilitatea accesării de către toate localitățile a mai mult de un proiect. Domnia sa demonstrează cu un calcul matematic simplu.

”Ni s-a spus că sunt bani pentru finanțarea a aproximativ 9.000 de obiective - deși sunt de părere că nu se poate calcula numărul exact de investiții, deoarece nu se poate împărți suma în mod egal. Mergând pe premiza că sunt bani pentru 9.000 de obiective prin PNDL, dintre acestea Guvernul a stipulat că 2.500 vor fi creșe și grădinițe și 2.000 de școli. Aritmetica de clasa a doua ne arată că mai rămân bani pentru 4.500 de proiecte pentru apă, canalizare și dispensare, eventual drumuri. Pentru 2.863 de comune la nivel de țară, asta înseamnă maxim câte un proiect și jumătate pentru fiecare localitate. Toți colegii mei din Argeș au mai mult de două obiective care se încadrează în aceste priorități pentru care vor depune proiecte. Întrebarea mea este, cum se vor alege? Se va alege câte unul pentru fiecare localitate, astfel încât să putem face fiecare câte ceva, sau se vor aloca în funcție de rapiditatea depunerii? Dacă un coleg de-al meu depune patru proiecte viabile, înseamnă că pentru alți trei nu mai rămân bani deloc?”, se întreabă edilul șef din Suseni.
Cu toate acestea, conducerea Primăriei Suseni va încerca, la rândul său, să se afle printre cele care vor primi finanțare, depunând cât mai multe proiecte. ”Ne-am repliat strategia și vom merge și noi la Ministerul Dezvoltării cu documentațiile pentru care am avea nevoie de fonduri. Avem proiecte pentru modernizarea a două școli, Suseni și Cerșani, un proiect pentru înlocuirea conductei de apă pe o lungime de 20 de km, în toate cele 4 sate, un proiect pentru asfaltarea a două tronsoane din DC 112 Țuțulești-Pădureni, în lungime (ambele) de 3 km și modernizarea iluminatului public. Pe de altă parte, pe fonduri europene, vom depune documentația pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă (retehnologizare) și introducerea sistemului de canalizare în Suseni.”, spune șeful executivului.

De 8 martie, doamnelor şi domnişoarelor, să aveţi parte de o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi iubire.
La mulţi ani!
Primăria şi Consiliul Local Suseni
Primar, Doru Radu