mioveniContinuarea lucrărilor la noul spital din Mioveni, investiţie în valoare de 68 de milioane de euro, este, pentru administraţia din Mioveni condusă de primarul Ion Georgescu, marea provocare a anului. Unitatea spitalicească, ce ar trebui dată în folosinţă în 2018, va fi, cel puţin prin prisma dotărilor, printre cele mai moderne din ţară.

“Pentru noi, cea mai mare provocare – începută în 2016 – este Spitalul. De la început am spus că nu avem toţi banii,  dar am vrut să dovedim că un orăşel mic, de provincie, cu o echipă de oameni buni, poate realiza un asemenea proiect. Din câte ştiu eu, la nivelul României este singurul spital de stat construit de la zero. Eu zic că este o performanţă. Sper că actualul Guvern să ne susţină și să vină alături de noi. Să ne ajute cu finanţarea, pentru că Mioveniul merită acest spital care va fi al tuturor argeşenilor.”, spune primarul Ion Georgescu.

Datele generale ale noului spital
# Noua unitate spitalicească este amplasată în zona actualului Spital Orăşenesc "Sfântul Spiridon" şi va avea şase etaje şi şapte secţii - Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri.
# Aparatura medicală a fost contractată şi va reprezenta tehnologia anului 2018 cu softuri care pot fi actualizate pentru o perioadă de 20 de ani.
# În noua locaţie vor exista 295 de paturi şi echipamente precum: computer tomograf, echipament de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), angiograf şi echipament radiologie (RX).

Valoarea abonamentelor pentru noua parcare
De la 1 februarie, parcarea supraetajată de la Piața Dacia va funcţiona cu taxă. Persoanele care au depus deja cereri de atribuire pentru un loc cu plată pot veni, începând din această zi, la casieria de la parterul parcării supraetajate, pentru a achita contravaloarea abonamentului și pentru a intra în posesia cardului de acces. De asemenea, cei care doresc să depună cere, pentru locurile rămase libere, sunt așteptați să vină pentru a-și alege un spațiu de parcare, în funcție de preferințe și disponibilitate. Cererea pentru atribuire a unui loc de parcare se poate obţine de la sediul S.C.S.Ed.C Mioveni SRL - societatea care administrează parcarea sau din incinta parcării, de la casierie (postul de pază).
Pentru eliberarea abonamentelor este obligatorie prezentarea, în original, a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare al maşinii din care să rezulte inspecţia tehnică periodică valabilă, poliţa RCA.
Taxele de parcare pe bază de abonamente pentru persoanele care domiciliază în blocurile F1, F2, F3, F4 şi F5B, F5A, P1, F9, E1, E2, E3, E6, G1, G2, G3 (scările A,7,8,B,C,D şi E),V1, V1 (Strada Hanul Roşu-scara F) vor fi: o lună - 50 de lei; 3 luni - 130 de lei; 6 luni - 240 de lei; 1 an - 360 de lei.
Taxele pe bază de abonament pentru persoanele care nu domiciliază în zona apropiata parcării (blocurile mai sus menţionate) sunt următoarele: o lună - 60 de lei; 3 luni - 160 de lei; 6 luni - 280 de lei; 1 an - 430 de lei.
Abonamentele nu sunt transmisibile!