babana primarPrimarul Bebe Ivan, în numele administraţiei din Băbana, a înaintat în luna ianuarie către Consiliul judeţean Argeş o listă cu obiectivele de investiţii a căror ducere la bun sfârşit necesită sprijin financiar din partea forului judeţean. E vorba în principal de investiţii în infrastructură, obiective aflate în derulare.

“Am cerut 195.000 de lei pentru finalizarea forajului de apă din Băbana centru, obiectiv care, după ce va fi realizat, va fi predate dimpreună cu serviciul de alimentare cu apă societăţii de gospodărire comunală ce aparţine de Consiliul Judeţean Argeş. Apoi am solicitat cofinanţare pentru două proiecte în desfăşurare, ce privesc asfaltarea a două drumuri, DC 165 (Băjeneşti) şi DC 177A Manloeşti - 31.000 de lei. Pentru asfaltarea DC 162 A  (Slătioarele-Ogoarele), am cerut suma de 480.000 de lei, însă sunt şanse minime să primim aceşti bani, din moment ce ni s-a transmis că prioritate la finanţare au şcolile, apa şi canalizarea. De asemenea, am cerut să nu se uite de către Direcţia de Drumuri Judeţene podul de la Metof şi continuarea asfaltării DJ 731 B, Poiana Lacului-Băbana-Cocu. Anul trecut s-au asfaltat pe acest drum doar 2 km din cei 3,4 cât se specifică în autorizaţia de construcţie. Ne-ar trebui 78.000 de lei pentru realizarea de grupuri sanitare interioare la Şcoala Băbana. De asemenea, mai înregistrăm un arierat în valoare de 80.000 de lei, ca urmare a afectelor unei hotărâri judecătoreşti.”, spune primarul Bebe Ivan.