baiculesti primarieÎn urma discuțiilor purtate cu conducerea Consiliului Județean, primarul comunei Băiculești, Niculaie Drăgan, a primit confirmarea pentru solicitările privind construirea unui pod pe DJ 704 H - Tutana - Fundul Văii, unde în momentul de față există o cale de trecere pe un sistem de tuburi, prin vad, cale care devine impracticabilă când plouă și care face legătura cu satul Aluniș. De asemenea, există promisiuni și pentru continuarea asfaltării DJ 704H – 4 km.

”Aceste două obiective sunt foarte importante pentru comunitate, și sper din tot sufletul să fie măcar începute în acest an”, spune edilul șef.
În ședința de Consiliu Local de la sfârșitul lunii ianuarie s-au aprobat obiectivele de anvergură pe care șeful executivului și echipa domniei sale doresc să le implementeze în 2017. Printre acestea putem aminti:
# Realizarea unui studiu de fezabilitate pentru racordarea cetățenilor din satele Zigoneni, Argeșani și Băiculești la rețeaua de gaze naturale. Conducta există, însă este necesară obținerea licenței și a avizelor, iar prin implicarea administrației locale se vine în sprijinul cetățenilor pentru care ar fi fost imposibil financiar să realizeze aceste demersuri individual.
# Modernizarea DC 213, în lungime de 5,4 km (satele Argeșani, Băiculești, Zigoneni), proiect depus și declarat eligibil pe Măsura 72, fonduri europene.
# ”Deoarece anul acesta ne vom concentra pe modernizarea drumurilor, am realizat studiul de fezabilitate, urmând să obținem de la Consiliul Județean certificatul de urbanism, pentru a depune cerere de finanțare pe OG 28 pentru un proiect ce vizează modernizarea a 12 km de drumuri în satele Mănicești, Băiculești, Zigoneni, Valea Lui Enache și Valea Brazilor”, spune primarul Niculaie Drăgan.
# Amenajarea unui teren sintetic de fotbal în satul Tutana, proiect ce va fi demarat cu fonduri proprii, încercându-se ulterior o finanțare europeană prin intermediul Grupului de Acțiune Locală.
# Realizarea studiului de fezabilitate pentru introducerea canalizării în satele Zigoneni, Băiculești, Argeșean, Stejari, Mănicești, rețea în lungime de 7 km, cu stație de epurare la Mănicești.