mozaceniAdministrația comunei Mozăceni gestionează anul acesta un buget mai mic decât cel avut la dispoziție anul trecut, drept pentru care cea mai mare parte a banilor merg către asigurarea cheltuielilor de funcționare. În ceea ce privește obiectivele de investiții pentru care au fost prevăzuți bani în bugetul local, acestea sunt finalizarea Planului Urbanistic General (PUG) al localității, introducerea gazelor naturale la Școala nr. 1 Babaroaga, întreținerea și repararea drumurilor comunale și asigurarea cofinanțării la proiectul de amenajare a două terenuri de sport sintetice la școlile din satele Mozăceni și Babaroaga.
”Proiectul se derulează cu fonduri europene obținute prin măsurile de finanțare ale Grupului de Acțiune Locală (GAL). Lucrările la cele două terenuri de sport vor începe după data de 1 martie și vor fi finalizate până în toamnă”, ne-a declarat primarul Lucian Cioran.  

Bani pentru asfaltarea DJ 679 C
Autoritățile locale vor ca anul acesta să înceapă lucrările la canalizare. La sfârșitul anului trecut, Primăria Mozăceni a depus la Consiliul Județean Argeș o cerere de finanțare pe OG 28 pentru acest obiectiv de investiție. Rețeaua de canalizare ar urma să măsoare 11,5 km și să funcționeze cu două stații de epurare, iar lucrările vor începe imediat ce Guvernul va aloca prima tranșă de bani. Pe de altă parte, anul acesta vor continua lucrările de asfaltare a DJ 679 C Mozăceni-Izvoru. Anul trecut, pe raza fiecăreia dintre cele două comune a fost asfaltat câte 1 km de drum, lucrările fiind realizate de direcția de specialitate din cadrul Consiliului Județean Argeș. Instituția a alocat și anul acesta fonduri pentru continuarea lucrărilor, pe raza comunei Mozăceni fiind nevoie de asfaltarea a 7 km de drum.