Anul ce tocmai se încheie a fost, cu siguranță, unul foarte bun din punct de vedere al obiectivelor de investiții implementate de Primăria Lerești. Comuna se dezvoltă într-un ritm fără precedent, fapt ce contribuie la sporirea gradului de confort al comunității. Concomitent, localitatea devine din ce în ce mai atractivă din punct de vedere turistic. ”Dacă amintim numai câteva dintre proiectele derulate, unele aproape de finalizare, altele terminate, putem concluziona că am muncit mult și că rezultatele se văd.
De punctat ar fi proiectul de modernizarea a drumurilor - derulat prin Programul „Anghel Saligny”, finalizat în proporție de 90%. S-au modernizat 3,8 km de drumuri, însumând străzile: Răceni, Toderoiu, Băjenaru, Redea, Pitulan, Valea Foii, Valea Foii laterală, Roman și Bisericii. Nu a fost vorba doar de turnarea asfaltului, ci și de amenajarea de rigole betonate și alte lucrări ce se impuneau, în funcție de specificitatea fiecărui tronson. Am realizat, cu fonduri europene, lucrări de extindere a alimentării cu gaze pe străzile Poduri, Valea Mărului și Țarină. Cu fonduri proprii am executat rigole betonate pentru scurgerea apelor pluviale de-a lungul drumului județean ce traversează comuna. Am încheiat și ce-a de-a doua etapă a modernizării iluminatului public, proiect derulat cu fonduri prin AFM. Un alt proiect finalizat cu succes a fost eficientizarea energetică a corpurilor C3, C4 ale Școlii Gimnaziale, lucrările fiind realizate cu fonduri europene, printr-un proiect pe PNRR. Evident, nu putem uita de introducerea rețelelor de apă și canalizare în satul Pojorâta, proiect aflat în derulare prin Programul „Anghel Saligny”, dar și demararea investiției privind alimentarea cu gaze în același sat, obiectiv pentru care, de asemenea, am obținut fonduri prin Programul „Anghel Saligny”. Nu am neglijat nici aspectele culturale, toate sărbătorile noastre tradiționale, de la Balul Gospodarilor și până la Ziua Localității și Festivalul „Covrigului cu ou”, fiind organizate cu același succes, ca în fiecare an”, a declarat primarul Marian Toader.