Codruț Bădescu, primarul comunei argeșene Cocu, a transmis o scrisoare deschisă Premierului Ilie Bolojan și Președintelui Nicușor Dan, prin care își exprimă susținerea totală pentru reformele pe care cei doi le propun în aparatul de stat. Mai mult, edilul din Cocu le cere celor mai importanți oameni în stat „să apese accelerația și să nu lase de la ei”! Iată conținutul integral al scrisorii deschise adresată de Codruț Bădescu primului ministru, Ilie Bolojan, și președintelui României, Nicușor Dan:
"Vă scriu cu toată convingerea și fără ezitare pentru a vă spune, răspicat, că susțin integral toate reformele pe care le propuneți în aparatul de stat. Acest mesaj este un strigăt sincer din interiorul unei primării de comună - acolo unde, deși suntem aproape de cetățeni, suntem cel mai departe de puterea reală de a schimba lucrurile.
Statul a fost prea bun cu cei care nu respectă instituțiile statului. Iar acum sistemul plătește prețul: oamenii buni pleacă sau refuză să intre în administrație, tocmai pentru că sunt forțați să muncească alături de cei care trag înapoi, cu protecții legale și lipsă totală de responsabilitate.
Într-o comună de 2.000 de locuitori, cum e a mea, programul este pe bune: 8:00 - 16:00. Și totuși, aproape nimeni nu crede acest lucru, pentru că imaginea aparatului bugetar este compromisă.
Așadar, vă cer și vă încurajez în același timp: mergeți până la capăt. Nu cedați! Nu negociați reforma! Nu vă temeți! Puneți chiar reguli mai stricte!
Avem nevoie de legile voastre. Avem nevoie de reguli ferme și clare. Dacă vreți oameni buni în sistem – și nu mă refer doar la demnitari, ci și la funcționarii dedicați din primării – atunci trebuie să creați condițiile în care munca, disciplina și respectul pentru instituție să fie norma, nu excepția. Altfel, oamenii buni vor pleca. Sau oamenii noi nu vor aplica niciodată pentru aceste posturi.
Nu mai putem continua așa. Eu voi continua să mă lupt cât pot, dar din interiorul sistemului, fără sprijin legislativ, e aproape imposibil.
Vă susțin cu toată puterea și sunt gata să merg până la capăt alături de voi. Dar nu mai dați înapoi. Nu acum. Nu când, în sfârșit, există șansa unei schimbări reale."
Cu respect,
Primarul Comunei Cocu
Codruț Bădescu
