88Pe parcursul ultimelor săptămâni, autoritățile comunei Poienari de Muscel au pus la punct detaliile organizării ediției a XII-a a Zilei Comunei. Sărbătoarea localității va avea loc pe data de 23 august, în satul Poienari, punctul Pietriș. Primarul Ion Banzea îi invită pe toți locuitorii comunei să participe la Ziua Comunei, eveniment pentru care pregătește un program artistic deosebit.
”Continuăm și anul acesta tradiția organizării Zilei Comunei și vrem să oferim cetățenilor și oaspeților noștri o sărbătoare frumoasă. Vor fi prezenți artiști și formații locale și intenționăm să-l aducem și pe cunoscutul solist de muzică populară Nicolae Datcu. Nu vor lipsi nici terasele de alimentație publică și comercianții de diverse produse. Pe această cale vreau să invit cetățenii la Ziua Comunei, pentru că oamenii mai au nevoie și de astfel de zile de relaxare după atâta muncă”, spune primarul Ion Banzea.
Legat de lucrările derulate în luna iunie în localitate, stația de pompare a apei din zona Pescăreasa și bazinul central au fost împrejmuite. Totodată, restul stațiilor de pompare a apei din localitate au fost supuse unor revizii, iar bazinele de apă au fost verificate și curățate. În paralel, lucrătorii administrației publice locale au făcut regularizări de șanțuri și rigole, dar și defrișări de vegetație uscată acolo unde situația a impus acest lucru.