83Vara lui 2015 poate fi considerată, fără îndoială, una dintre perioadele cele mai prolifice din punct de vedere al investițiilor pentru comuna Micești.  Proiectele în derulare stau mărturie muncii asidue depuse de administrația locală pentru atragerea de fonduri în vederea modernizării localității:

# Finalizarea asfaltării drumului județean Micești-Păuleasca, în lungime de 1,3 km pe teritoriul comunei Micești, investiție realizată în colaborarea cu Consiliul Județean;
# Demararea construcției unei biserici în satul Troislav, lăcaș de cult ce va purta hramul ”Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, biserică ce se ridică cu bani exclusiv din sponsorizări și donații;
# Construirea unui teren de sport multifuncțional lângă școala Purcăreni, investiție în valoare de 100 de mii de euro plus TVA; fondurile sunt europene, atrase printr-un proiect depus pe Măsurile din cadrul Grupului de Acțiune Locală. Conform declarațiilor primarului Dumitru Voicu, după perioada de sustenabilitate de 2 ani, administrația din Micești are în plan transformarea terenului în ”balon”, astfel încât sporturile să poată fi practicate în orice anotimp;
# Construirea unui Centru de Informare Turistică, obiectiv ce va fi finalizat, conform proiectului, în data de 30 septembrie;
# Scoaterea la licitație a unei lucrări de asfaltare a 2,4 km din drumul județean 731, în satul Purcăreni, investiție ce va fi realizată în colaborare cu Consiliul Județean;
# Nu în ultimul rând, trebuie amintite proiectele de modernizare și reabilitare a trei școli de pe raza localității: Micești, Troislav și Purcăreni, obiective realizate tot cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.