Tipărire

hartiesti primar 1Documentația aferentă proiectului pentru care conducerea administrației locale a obținut finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, ce vizează asfaltarea a 8 km de drumul comunale, a fost încărcată pe platformă. Documentația aferentă celui de-al doilea proiect cu finanțare guvernamentală ce va fi implementat în comună - extinderea rețelei de canalizare, este și ea aproape gata.

”În privința asfaltării, nu mai e de cât o chestiune de zile până vom semna contractul și putem da drumul la următoare etapă, care este implementarea. Mai avem foarte puțin de lucru și la documentele aferente celui de a-l doilea proiect pe care îl vom derula prin „Anghel Saligny”, și anume rețea de canalizare - 8 km, pe drumurile comunale. Este vorba de extinderea rețelei în afara axului principal al localității, unde există deja sistem de canalizare.”, a declarat primarul Ion Ștefan.
Între timp, Primăria a depus numeroase solicitări de finanțare și prin PNRR. ”Am semnat deja, după cum am anunțat, pentru eficientizarea energetică a școlii, dar avem depusă solicitare și pe componenta C15 -dotarea cu mobilier și echipamente IT, amenajarea de fose individuale în zonele unde nu este pretabilă rețeaua de canalizare și reabilitarea seismică a fostei clădiri a primăriei. Este o perioadă foarte aglomerată din acest punct de vedere. Se deschid și se vor mai deschide axe de finanțare pe care nu trebuie să le ratăm, evident, în funcție de necesități. După cum i-am obișnuit pe cetățenii localității noastre, vom încerca să atragem cât mai mulți bani pentru a ne dezvolta, în orice domeniu.”, spune edilul șef.
În comună în această perioadă se derulează ample acțiuni de curățenie. ”Facem curățenie de primăvară, ce implică, pe lângă toaletarea vegetației și decolmatarea șanțurilor, și reabilitarea drumurilor, acolo unde este nevoie”, a mai declarat primarul Ion Ștefan.