Tipărire

bughea de sus 2Conform declarațiilor primarului din Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, pe DC 15, unde sunt deja turnate cele două straturi de asfalt, pe o lungime de 1,3 km, au reînceput lucrările la amenajarea șanțurilor și rigolelor, urmând ridicarea capacelor de la sistemul de canalizare. ”Concomitent, am emis ordinul de începere al lucrărilor pentru modernizarea DC 16A, ce are o lungime de 1,9 km. Aici se vor turna, la fel, două straturi de asfalt și vor fi amenajate șanțuri de scurgere a apelor pluviale”, declară edilul șef.

Suplimentarea sursei de apă în zona de Nord a localității a fost finalizată. ”A fost o lucrare extrem de necesară pentru comunitatea din partea de nord a localității, investiție pe care am derulat-o cu fonduri proprii. Acum toți se pot bucura de cea mai importantă utilitate, fără a mai întâmpina probleme.”, a anunțat șeful executivului.
Conducerea administrației locale a semnat contractele de finanțare pentru eficientizarea energetică a sediului Primăriei și a unui corp al școlii de centru, la ambele proiecte studiile de fezabilitate fiind deja în lucru.
”Dorim să depunem cerere de finanțare și pe componenta C15 din cadrul PNRR - dotarea unităților de învățământ cu mobilier si sisteme IT. În ceea ce privește proiectul pentru care am obținut fonduri prin „Anghel Saligny”, estimez că în maxim două săptămâni reușim să obținem toate avizele, ca să putem semna contractul”, explică primarul din Bughea de Sus.
Se lucrează în continuare la modernizarea școlii de centru, proiect cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. ”Suntem foarte aproape de finalizare și sper ca noul an școlar să le aducă elevilor și cadrelor didactice un spațiu de desfășurare a cursurilor modern și reabilitat, așa cum merită.”, a mai punctat edilul șef din Bughea de Sus.