Cu fonduri proprii administrația locală din Mușătești reabilitează trei cămine culturale de pe raza localității: Costești, Vâlsănești și Stroești. ”Practic, facem lucrări de reparații uzuale sau capitale, în funcție de situație la toate cele trei edificii de cultură. Este important să le întreținem și, din când în când, să alocăm bani pentru reabilitarea clădirilor, pentru a nu ne trezi că sunt nefuncționale.”, spune primarul Mircea Păuna.
În schimb, în ceea ce privește investiția majoră ce se dorea continuată în acest an - sistemul de alimentare cu apă (20 km de rețea în satele Mușătești, Robaia, Vâlsănești, Stroești), nu sunt vești bune. ”Nu am primit niciun ban până acum, așa că lucrările stagnează. Obiectivul este realizat în proporție de 30% cu fondurile noastre, dar din punct de vedere al Guvernului nu este înregistrată ca lucrare începută pe OG 28, așa că nu ne-au avut în vedere.”, spune edilul șef.
Tot în stand-by rămâne și asfaltarea drumului DC 218 din satul Costești, drum din care Consiliul Județean a modernizat 500 de metri, după care lucrările s-au oprit, proiectul fiind conceput în asociere cu instituția sus-numită. Aceste drum este intens circulat deservind peste 500 de gospodării. De altfel, Primăria Mușătești are proiecte pentru asfaltarea multor tronsoane din localitate, proiecte pentru care speră să obțină finanțare din fondurile europene pe noile Măsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Este vorba de: DC 218A -3 km, 218 B Stroești-2 km, DC 321 Vâlsănești-1,5 km, DC 322 –Vâlsănești-1,8 km, DB 267 A și B Robaia în lungime totală de 4 km, DC 273 Valea lui Maș 2,5 km.