Tipărire

bughea de sus 2Modernizarea infrastructurii rutiere rămâne în continuare prioritatea numărul 1 pentru conducerea administrației din Bughea de Sus. Lucrările de asfaltare a celor trei tronsoane Pe Deal, Moiceni și Zăvoi se derulează conform graficului. ”Primul drum care va fi gata este tronsonul ”Pe Deal”, unde mai sunt de executat lucrările de artă și marcajele; la tronsonul Moiceni se lucrează la rigole și în maxim 15 zile se va turna covorul asfaltic, iar la tronsonul Zăvoi se realizează lucrări de taluzare, profilare și cilindrare, lucrări premergătoare asfaltării”, a declarat primarul Nicolae Tarbă.

În același context, deoarece infrastructura rutieră reprezintă cea mai mare dorință a cetățenilor din localitate, administrația locală pregătește organizarea licitației pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pentru tronsoanele Măgură și Grui.
Concomitent, se lucrează la reabilitarea și modernizarea Școlii nr. 1, investiție realizată prin Programul Operațional Regional, cu fonduri europene.
”În cel mult două săptămâni, adică la mijlocul lunii iulie, ne vom apuca de realizarea forajului pentru suplimentarea debitului de apă în zona de Nord a comunei - la Bughița. Așteptăm toate avizele pentru a putea da ordinul de începere.”,  a menționat edilul din Bughea de Jos.
O veste foarte bună pentru localnici este aceea că în luna august va fi dată în folosință rețeaua de canalizare. ”Se mai lucrează la refacerea străzilor unde a fost afectat asfaltul, dar concomitent, facem și verificări ale rețelei și recepții parțiale. Sper ca în luna august să realizăm recepția finală a investiției dând astfel în folosință unul dintre cele mai de anvergură și de interes obiective din comună”, a mai punctat șeful executivului din Bughea de Sus.