Tipărire

sapataÎn absența unor certitudini și cu probleme survenite în contextul pandemic, ajunsă la momentul bilanțului, administrația comunei Săpata pune punct unuia dintre cei mai grei ani de până acum. Investițiile nu au lipsit în 2021, dar pentru continuarea procesului de dezvoltare locală este nevoie de mult mai mult. Reabilitarea școlii din satul Găinușa, modernizarea iluminatului public, întreținerea drumurilor locale și demararea lucrărilor de reabilitare a două poduri sunt principalele realizări de anul acesta ale autorităților din comuna Săpata.

”Un an sec, așa aș putea caracteriza 2021. Bani pentru investiții nu am primit, Consiliul Județean a fost singurul care ne-a mai ajutat. Tot ce am făcut a fost cu forțe proprii. Am depus proiecte, însă pentru niciunul nu am primit răspuns privind finanțarea. La CNI am depus proiectul pentru asfaltarea drumului de la Dealu Bradului, la Guvern, în Programul ”Anghel Saligny”, am depus proiect pentru asfaltarea drumului de la Drăghicești”, precizează primarul Laurențiu Micu.
Cadouri de la Moș Crăciun
A devenit o tradiție ca în pragul sărbătorilor de iarnă, elevii și preșcolarii din comuna Săpata să primească câte un cadou din partea autorităților locale. Și în acest an, Primăria Săpata a venit în ajutorul lui Moș Crăciun și a pregătit peste 200 de pachete cu dulciuri, care vor fi distribuite celor mici înaintea vacanței de iarnă. Nu numai copiii se vor bucura de daruri de Crăciun, ci și persoanele cu handicap, beneficiarii de indemnizații și asistenții personali din localitate.

Alături de urările tradiționale de sărbători, vă transmitem mulțumirile noastre  pentru încrederea acordată. Vă dorim Crăciun Fericit și un An Nou plin de realizări!
Primăria și Consiliul Local Săpata
Primar, Laurențiu Micu