Tipărire

schitu golesti inaltPentru continuarea lucrărilor de canalizare de-a lungul drumului național, conducerea Primăriei Schitu Golești face demersuri pentru obținerea unui împrumut de la Trezoreria statului. Pentru extinderile la rețea, va fi depus un proiect pe Programul „Anghel Saligny”. ”Avem 12 km de canalizare funcționali, de-a lungul drumului național, și ne-au mai rămas, din a doua etapă, de făcut doar 4 km. Fiindcă ne expiră avizele care ne-au costat foarte mulți bani și timp și suntem presați de cei de la Drumuri Naționale, trebuie să finalizăm cât mai repede lucrarea. După cum se știe, cea de-a doua etapă am început-o din fonduri proprii, însă pentru ultimii 4 km banii nu au fost suficienți. În aceste codiții, am depus dosarul pentru un împrumut la Ministerul Finanțelor. Este vorba de un împrumut prin Trezoreria statului, cu o dobândă foarte avantajoasă, conform OG 83. Putem obține 4,5 milioane de lei, rambursabili în 5 ani. Dacă ne este aprobat acest împrumut, anul viitor terminăm canalizarea pe axul principal. Pentru cei 15 km de extinderi - străzi laterale - vom depune  un proiect pentru accesarea de fonduri prin programul „Anghel Saligny.”, explică primarul din Schitu Golești, Vasile Miriță.

Celelalte investiții sunt în grafic. ”A început construirea sălii de sport din Lăzărești, obiectiv ce se implementează cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, iar pentru cealaltă sală de sport, din Schitu Golești, ce se va construi cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, se lucrează la proiectul tehnic, prevăzut a fi terminat la finele lunii septembrie. Între timp sunt obținute avizele și apoi se va da ordinul de începe și la acest obiectiv. Suntem în grafic și cu modernizarea clădirii  socio-culturale din centrul localității.”, a mai declarat edilul șef.